23.9 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialInedit. Primul concurs de pescuit pentru nevăzători: Nu vedem ce prindem, dar...

Inedit. Primul concurs de pescuit pentru nevăzători: Nu vedem ce prindem, dar auzim

În premieră națională, la complexul de agrement de la Balta „Zătun“ a avut loc un concurs de pescuit dedicat persoanelor cu deficiențe de vedere, organizat de Asociaţia Nevăzătorilor din Galaţi cu sprijinul Consiliului Județean Galați. „Prin asociaţia noastră, militând pentru integrarea în societate a persoanelor cu deficienţe vizuale, introducem pentru prima oară în România acest sport care în alte ţări se practică cu succes. Eu cel puţin am participat în alte ţări la aşa ceva“, ne-a declarat Vasilică Ilieş, preşedintele filialei din Galați a Asociaţiei Nevăzătorilor.

„Nu vedem ce prindem, dar auzim“

La concurs au participat 15 persoane cu deficienţe de vedere și 15 însoţitori ai acestora. Bineînțeles că aceasta fiind prima ieșire la pescuit nu a fost dată o prea mare importanță capturilor. „Nu contează ce şi cât prindem sau dacă prindem ceva. Ne place să ieşim în natură. Ca să ştim când am prins un peşte ne bazăm pe clopoţelul care este ataşat de fiecare undiţă. Sunt undiţe special modificate pentru nevăzători. Nu vedem ce prindem, dar auzim. Este prima oară când pescuiesc“, a povestit Iancu Neagu, unul dintre participanţi.

„Am fost primul care a prins un peşte. Norocul începătorului, probabil. Nu am mai pescuit până acum. Este o experienţă plăcută, mă relaxează şi linişteşte acest sport“, a adăugat An-drei Valentin, care a reușit prima captură.

Printre participanții de la concursul de la Balta „Zătun“ s-a aflat și Vasilică Chelaru, un nevăzător din Constanța, care a bătut drumul până la Galați pentru că i-a plăcut ideea: „Am venit pentru acest concurs din Constanţa pentru că mi-a plăcut ideea. Ca nevăzător este dificil, avem nevoie de însoţitor să ne îndrume, să bage în ac râma, să facem lansarea. Undiţa are un clopoţel în vârful undiţei care ne anunţă când peştele se agaţă de cârlig. Fără acest clopoţel, fiind nevăzători, nu avem cum să ne descurcăm. Este prima oară când pescuiesc, deocamdată am prins doar experienţă“, ne-a declarat acesta. La finalul concursului, partici-panţii au primit diplome şi cupe şi s-au delectat cu produse pescăreşti. 

Va fi organizat un campionat național de pescuit sportiv pentru nevăzători

Participanții la ineditul concurs de la Balta „Zătun“ au fost întâmpinați de președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, care le-a urat „fir întins“ și le-a promis că va organiza, tot la „Zătun“, un campionat național. „E ceva special ce se întâmplă aici. Acești oameni merită toată atenția și respectul nostru. Le-am urat „fir întins“ și le-am promis că ne vom implica în organizarea unui campionat național de pescuit sportiv pentru nevăzători. Această premieră trebuie extinsă la nivel național“, a declarat Fotea.

Cele mai citite

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...

Ambasada britanică prezintă un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, în cinstea Paștelui ortodox

Ambasada Marii Britanii la București a creat un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, pentru a marca Paștele ortodox. Paddington este o jucărie de pluș...

Maia Sandu merge în vizită în Norvegia

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a început o vizită de stat, de două zile, în Norvegia, anunță, luni, presa de la Chișinău. Șefa statului este...
Ultima oră
Pe aceeași temă