16.7 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSpecialPresă: OMV și Gazprom ar putea relansa proiectul unui gazoduct în zona...

Presă: OMV și Gazprom ar putea relansa proiectul unui gazoduct în zona Mării Negre

Grupul energetic austriac OMV și grupul rus Gazprom analizează posibilitatea proiectării unui gazoduct care să facă legătura între Rusia și Europa Centrală și de Sud via Marea Neagră, potrivit unui articol publicat, marți, în cotidianul austriac Der Standard, informează Reuters, citat de Agerpres.

Potrivit surselor citate de cotidianul Der Standard, subiectul ar fi a fost discutat la forumul economic de la Sankt Petersburg de cancelarul austriac Christian Kern și președintele rus Vladimir Putin. La același forum OMV și Gazprom au semnat, în mod oficial, un memorandum de înțelegere care precizează principiile unei potențiale cooperări între Gazprom și OMV în coordonarea activităților pentru dezvoltarea infrastructurii de transport a gazelor naturale necesare pentru furnizarea de gaze naturale în Europa Centrală și de Sud-Est.

Der Standard precizează că proiectul ar consta într-o prelungire a gazoductului TurkStream, pe care Gazprom intenționează să îl finalizeze în 2019. La rândul său, o sursă citată de Reuters a precizat că deocamdată este prea devreme să se vorbească despre costurile proiectului sau investițiile necesare. Însă dacă acest proiect va fi realizat ar crește importanța hub-ului de gaze pe care OMV îl are la Baumgarten, Austria, care distribuie anual aproximativ 57 miliarde de metri cubi de gaze naturale.

Nici OMV și nici Gazprom nu au dorit să comenteze aceste informații.

În luna decembrie 2014, Rusia a anunțat că renunță la proiectul gazoductului „South Stream", care urma să permită furnizarea de gaze naturale rusești spre Bulgaria, Serbia și Ungaria, via Marea Neagră, în favoarea proiectului „Turkish Stream", care prevede construcția unei conducte de gaze din Rusia până în Turcia, via Marea Neagră.

Cele mai citite

Premierul Spaniei, Pedro Sánchez, a luat decizia finală

Premierul spaniol Pedro Sánchez a declarat luni că va rămâne în funcție, după o perioadă de reflecție, notează Euronews. Sánchez a șocat țara miercuri, anunțând...

Anunț făcut de ministrul Educației. Cum își pot echivala unii elevi examenul de bacalaureat

Conform declarației ministrului Educației, Ligia Deca, elevii care au obținut premii individuale la concursurile sau olimpiadele școlare internaționale recunoscute de Ministerul Educației vor putea...

SUA e gata să sancționeze o unitate a forțelor de apărare Israeliene pentru încălcarea drepturilor omului în Cisiordania

O unitate a forțelor de apărare Israeliene se confruntă cu sancțiunile SUA pentru tratamentul acordat palestinienilor din Cisiordania ocupată, chiar dacă Congresul a votat...
Ultima oră
Pe aceeași temă