19.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialPatru lucruri mai puţin cunoscute despre pepenele roşu

Patru lucruri mai puţin cunoscute despre pepenele roşu

Pepenele roşu, unul dintre fructele preferate ale verii, are, numeroase beneficii pentru sănătate şi proprietăţi mai puţin cunoscute, informează Mediafax.

Cu numai 46 de calorii la 250 de grame, pepenele roşu asigură 20% din doza zilnică recomandată de vitamina C şi 17% din doza de vitamina A. În plus, acest fruct conţine şi fibre care favorizează sănătatea digestivă, precum şi potasiu, mineral care reglează tensiunea arterială.

Pepenele roşu conţine mai mult licopen decât roşiile

250 de grame de pepene roşu conţin de 1,5 ori mai mult licopen decât o roşie proaspătă – adică 6 miligrame, faţă de 4 miligrame. Licopenul este un antioxidant care luptă împotriva radicalilor liberi ce afectează integritatea celulelor şi sistemul imunitar. 

Sucul de pepene roşu combate febra musculară

Sportivii care au băut 450 de grame de suc înainte de un program de activitate fizică intensă au avut mai puţine crampe musculare şi un ritm cardiac mai scăzut pe parcursul zilei. Experţii au explicat acest lucru prin faptul că pepenele roşu conţine o substanţă denumită citrulină, care îmbunătăţeşte funcţionarea arterelor şi scade tensiunea arterială.

Pepenele roşu este atât fruct, dar şi legumă

Prin gustul său dulce, pepenele roşu este, fără îndoială, un fruct, dar acesta face parte din familia mai largă cunoscută sub denumirea de Cucurbitaceae, care include dovleacul, dovlecelul şi castraveţii.

Pepenele roşu este 91,5% apă

Pentru proprietăţile sale hidratante, pepenele roşu este cel mai bun aliat pe timp de vară. Având în vedere că deshidratarea, chiar şi în forme uşoare, cauzează dureri de cap, probleme de concentrare, oboseală şi nervozitate, pepenele roşu trebuie inclus în dieta zilnică în această perioadă.

Cele mai citite

SUA îndeamnă Turcia și Israelul să-și rezolve diferendele

Statele Unite(SUA) au îndemnat luni Turcia şi Israelul să rezolve diferendele dintre ele, după ce Ankara a anunţat că suspendă relaţiile comerciale în încercarea...

Universitatea Craiova – FCSB 2-0! Oltenii lui Gâlcă au bătut noua campioană

Universitatea Craiova s-a impus cu scorul de 2-0 în fața noii campioane FCSB, pe teren propriu, în etapa cu numărul opt din play-off-ul Ligii...

Forţele israeliene anunţă că dețin controlul asupra punctului de trecere Rafah din Fâşia Gaza

Forţele israeliene au preluat controlul asupra părţii palestiniene a punctului de trecere Rafah, de la graniţa cu Egiptul, în sudul Fâşiei Gaza, informează The...
Ultima oră
Pe aceeași temă