10 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialOficial din cadrul Ministerului rus al Apărării: Patrulele americane în Marea Neagră...

Oficial din cadrul Ministerului rus al Apărării: Patrulele americane în Marea Neagră reprezintă o sursă de îngrijorare pentru Rusia

Oficiali din cadrul Ministerului Apărării al Rusiei au transmis că implementarea la nivel global a sistemului antirachetă al SUA constituie o amenințare la adresa securității mondiale, care, în opinia sa, a fost conceput pentru a descuraja Rusia și China și provoacă o nouă cursă a înarmării, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

"Sistemul antirachetă reprezintă un simbol pentru dezvoltarea potențialului de rachete în lume, provocând astfel o nouă cursă a înarmărilor", a insistat reprezentantul Statului Major al armatei ruse.

Activarea elementelor antirachetă în Alaska, România și Polonia mărește capacitatea acestora de a intercepta rachete rusești, a mai spus generalul rus citat de RIA Novosti, potrivit publicației Vzgliad.

Totodată, Statul Major al armatei ruse a avertizat că navele americane care patrulează în Marea Neagră reprezintă o amenințare potențială la adresa securității Federației Ruse, deoarece nu este clar ce fel de rachete au acestea la bord.

În același timp, reprezentantul Statului Major la conferința de la Geneva a declarat că o îngrijorare similară reprezintă navele SUA care patrulează în apele Mării Baltice.

Navele americane intră cu regularitate în Marea Neagră, efectuează acolo manevre navale și vizitează porturile țărilor NATO. Astfel, nava de luptă americană USS Carter Hall a intrat la 17 martie a.c. în Marea Neagră cu pușcași marini la bord în scopul unor exerciții, a relatat canalul de televiziune al armatei ruse Zvezda. Acesta mai informează că principala fază a manevrelor va avea loc în zona de coastă a orașului românesc Constanța.

Patrularea mărilor Neagră și Baltică de către navele SUA reprezintă o amenințare la adresa instalațiilor (militare) din partea europeană a Rusiei, deoarece există o incertitudine în privința muniției cu care sunt încărcate în prezent lansatoarele, a indicat Viktor Poznihir, citat de RIA Novosti.

Crucișătoarele și distrugătoarele americane, echipate cu sisteme antirachetă, transportă și rachete de croaziera Tomahawk, cu o rază de acțiune de până la 2.500 km, a indicat el, adăugând că, practic, pe aceste nave ar putea fi desfășurate peste 1.000 de rachete de croazieră.

În acest context, reprezentantul Statului Major al armatei ruse și-a exprimat îngrijorarea că instalațiile antirachetă din România și Polonia ar putea fi încărcate, pe ascuns și într-un timp foarte scurt, cu rachete Tomahawk, ceea ce ar pune în pericol "întreaga partea europeană a Rusiei", potrivit RIA Novosti.

Cele mai citite

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...

Rusia – Ucraina, ziua 781. Rusia susține că “Formula de pace” va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina

"Formula de pace" va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina, susține purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria...

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...
Ultima oră
Pe aceeași temă