18.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialMircea Băsescu, fratele fostului președinte al României, a formulat o nouă cerere...

Mircea Băsescu, fratele fostului președinte al României, a formulat o nouă cerere de liberare condiţionată

Mircea Băsescu, fratele fostului președinte al României, a formulat o cerere de eliberare condiționată, care va fi judecată săptămâna viitoare, potrivit News.ro

Mircea Băsescu a executat aproape un an de închisoare din pedeapsa de patru ani primită pentru trafic de influenţă, în dosarul în care a fost judecat pentru că ar fi primit 250.000 de euro pentru a interveni pe lângă magistraţi pentru soluţionarea unui proces care îl viza pe Sandu Anghel.

Aceasta este cea de a treia cerere de liberare condiţionată depusă de Mircea Băsescu.

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a declarat, la postul de televiziune B1, că fratele său, încarcerat la penitenciarul Jilava, este grav bolnav și ar fi trebuit să fie eliberat în luna septembrie, anul trecut.

”Am fost duminică la Jilava. Fratele meu e acolo pentru că i-au introdus 5 stenturi. Nu mai putea merge. Nu îi mai circula sângele. El trebuia eliberat din septembrie, anul trecut”, a spus Traian Băsescu, miercuri seară, la B1 TV.

Mircea Băsescu a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru trafic de influenţă. Acesta a făcut recent o cerere de eliberare condiționată, care i-a fost aprobată. Procurorii au anunțat însă că, imediat ce va apărea motivarea, o va contesta.

Cele mai citite

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...

Ambasada britanică prezintă un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, în cinstea Paștelui ortodox

Ambasada Marii Britanii la București a creat un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, pentru a marca Paștele ortodox. Paddington este o jucărie de pluș...

Rusia – Ucraina, ziua 782. Rusia ar pregăti acte de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informații

Rusia ar pregăti "acte de sabotaj violente" în toată Europa, avertizează serviciile de informații occidentale. "Suntem de părere că riscul unor acte de sabotaj controlate...
Ultima oră
Pe aceeași temă