12.6 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialMii de britanici au ieșit pe străzile londoneze pentru a mărșălui împotriva...

Mii de britanici au ieșit pe străzile londoneze pentru a mărșălui împotriva ieșirii Marii Britanii din UE

Mii de persoane au ocupat sâmbătă străzile londoneze pentru a protesta faţă de Brexit, cu doar patru zile înainte ca premierul Theresa May să declanşeze ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. În cadrul aceluiași marș, oamenii au sărbătorit și aniversarea a 60 de ani de la aniversarea Tratatului de la Roma, care este considera ca fiind stâlpul de susținere a Comunității Economice Europene, potrivit Reuters.

Marşul ”Uniţi pentru Europa” era programat să se încheie în piaţa Parlamentului, unde patru persoane şi-au pierdut miercuri viaţa, după ce atacatorul Khalid Masood a intrat cu maşina în trecătorii de pe podul Westminster. Protestatarii şi-au început marşul pro-european cu un minut de linişte în memoria victimelor atentatului de la Londra.

Aceştia au fluturat drapelul Uniunii Europene şi au scandat lozinci, precum ”Deci care este planul?” şi ”Opriţi Brexit-ul”. Un protestatar a ridicat o pancartă cu mesajul ”La mulţi ani, UE”, făcând referire la aniversarea a şase decenii de la semnarea Tratatului de la Roma.

”Cu un vot atât de strâns, nu înţeleg cum cineva ar putea să spună că asta este dorinţa poporului. Avem atât de multe de pierdut din punct de vedere politic, financiare, dar şi în ceea ce priveşte protecţia mediului”, a declarat Joss Dennis din Bristol.

Premierul May urmează să invoce la sfârșitul lunii, pe 29 martie, articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, prin care va declanşa în mod formal procedura de retragere a Marii Britanii din UE.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă