18.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialMETEO: Cum va fi vremea miercuri și joi

METEO: Cum va fi vremea miercuri și joi

Miercuri și joi, vremea va fi uşor instabilă, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Miercuri, vor fi înnorări temporar accentuate şi va ploua în jumătatea de vest a ţării, la munte şi local în restul zonelor. Vor fi mai ales averse, izolat însoţite şi de descărcări electrice, iar cantităţile de apă vor depăşi local 10 – 15 l/mp şi izolat 20 l/mp, cu precădere în zona de munte. Pe crestele montane înalte se vor semnala precipitaţii mixte.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări izolate îndeosebi în est, sud-est şi la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 11 şi 20 de grade,  iar cele minime între 2 şi 9 grade. 

În Capitală, cerul va avea înnorări şi mai ales după-amiaza şi seara vor fi averse, posibil însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 17 grade, iar cea minimă va fi de 6 – 8 grade.

Joi, vremea va fi în general instabilă şi se va răci în regiunile intracarpatice, devenind local mai rece decât în mod obişnuit în această perioadă. În restul teritoriului, valorile termice se vor menţine apropiate de cele normale pentru prima decadă a lunii aprilie. Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi vor fi averse, însoţite de descărcări electrice.

În zona montană, la începutul intervalului precipitaţiile vor fi mai ales sub formă de ploaie, apoi îndeosebi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Pe arii restrânse cantităţile de apă vor depăşi 15…20 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare în toate regiunile, viteze mai mari urmând a se înregistra în sud-vest şi la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 şi 19 grade, iar cele minime între 0 şi 9 grade. 

Cele mai citite

Ambasada britanică prezintă un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, în cinstea Paștelui ortodox

Ambasada Marii Britanii la București a creat un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, pentru a marca Paștele ortodox. Paddington este o jucărie de pluș...

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...

Ambasada britanică prezintă un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, în cinstea Paștelui ortodox

Ambasada Marii Britanii la București a creat un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, pentru a marca Paștele ortodox. Paddington este o jucărie de pluș...
Ultima oră
Pe aceeași temă