19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialJens Stoltenberg susține că Europa este în raza de acţiune a rachetelor...

Jens Stoltenberg susține că Europa este în raza de acţiune a rachetelor nord-coreene

Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că Europa se află în raza de acţiune a rachetelor nord-coreene, relatează site-ul publicaţiei Express, potrivit Mediafax.

Înaintea unei vizite oficiale în Japonia şi în Coreea de Sud, Stoltenberg a precizat că NATO are capacitatea de a răspunde oricărei ameninţări.

"Europa a intrat în raza de acţiune a rachetelor nord-coreene, iar statele membre NATO sunt deja în pericol. NATO şi-a protejat statele membre de ameninţarea rachetelor balistice prin acţiuni de descurajare, însă sunt necesare eforturi diplomatice pentru a găsi o soluţie paşnică la acest conflict. NATO are capacităţile şi hotărârea de a răspunde la orice ameninţare şi la orice agresor. Dar NATO şi niciun aliat nu doresc un război … ar fi un dezastru", a spus Jens Stoltenberg, într-un interviu pentru publicaţia japoneză Yomiuri Shimbun.

NATO nu are o implicare directă în încercarea de a rezolva criza nord-coreeană, dar şi-a manifestat susţinerea pentru aliaţii săi din regiune. SUA au instalat elemente antirachetă, în cadrul NATO, în România şi Polonia, pentru contracararea ameninţărilor balistice din Iran şi Coreea de Nord.

Jens Stoltenberg vizitează Japonia luni şi marţi şi se va întâlni cu premierul japonez Shinzo Abe şi cu ministrul Apărării Itsunori Onodera. Ulterior, secretarul general al NATO va vizita baza navală a Japoniei, înainte de a se îndrepta către Coreea de Sud.

Cele mai citite

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

VIDEO. Marco Reus părăsește echipa unde a petrecut 12 ani

Marco Reus, în vârstă de 34 de ani, se pregătește să părăsească Borussia Dortmund la finalul acestui sezon, după o colaborare de 12 ani...
Ultima oră
Pe aceeași temă