25.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialIrina-Camelia Begu, victorioasă la Bucureşti

Irina-Camelia Begu, victorioasă la Bucureşti

Jucătoarea de tenis Irina-Camelia Begu, locul 56 WTA şi cap de serie numărul 2, a câştigat sâmbătă turneul BCR Ladies Open România de la Bucureşti, dotat cu premii în valoare totală de 100.000 de dolari. Begu a învins-o, în finală, cu scorul de 6-3, 7-5, pe Laura Pous-Tio (Spania), poziţia 84 în ierarhia mondială şi a şasea favorită a competiţiei.

„A fost destul de obositor şi cu greu am reuşit să mă adun în meciul acesta. Laura a jucat foarte bine şi constant. În setul al doilea, am simţit cum mă lasă puterile. Nici nu ştiu cum am scăpat trei mingi de meci. Ea nu a avut ce să piardă, a jucat agresiv, i-a intrat totul. (…) Publicul m-a ajutat foarte mult. Antrenorii m-au încurajat şi au tras de mine şi am zis că trebuie să termin meciul în două seturi”, a declarat pentru Mediafax Begu.

Proba de dublu de la BCR Ladies Open România de la Bucureşti, a fost câştigată de perechea Irina-Camelia Begu/Elena Bogdan, cap de serie numărul 3, care a trecut, în finală, cu scorul de 6-7 (1/7), 7-6 (7/4), 16-14, de cuplul Maria Elena Camerin/Ipek Senoglu (Italia/Turcia), cap de serie numărul 4. 

Razvan Voiculescu
Razvan Voiculescuhttp://razvan-voiculescu
Razvan Voiculescu, redactor Rl online
Cele mai citite

O companie a ajuns să valoreze 2.000 de miliarde de dolari

CEO-ul companiei Nvidia dezvăluie cum a ajuns firma lui să valoreze 2.000 de miliarde de dolari, arată un articol publicat pe site-ul termene.ro. Interviul cu...

Vremea se va răci în majoritatea regiunilor, în următoarele zile. Temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

Vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile, însă de la mijlocul săptămânii viitoare maximele termice vor atinge 28 de grade...

Regele Charles, un an de la încoronare. Aniversare fără fast

Pe data de 6 mai se împlinește un an de la încornarea regelui Charles. Însă nu va fi o zi cu fast pentru Regele...
Ultima oră
Pe aceeași temă