17.8 C
București
miercuri, 29 mai 2024
AcasăSpecialGripa aviară a fost confirmată în Arad. Autorităţile au luat măsuri urgente...

Gripa aviară a fost confirmată în Arad. Autorităţile au luat măsuri urgente pentru ca boala să nu se răspândească

Reprezentanţii DSVSA Arad au confirmat, joi, gripa aviară, medicii veterinari luând măsuri pentru ca boala să nu se răspândească, transmite corespondentul Mediafax.

După confirmarea gripei aviare în cazul cormoranului mort în zona Complexului Sportiv Mureşul din Arad, medicii sanitar-veterinari au atenţionat fermele de păsări asupra condiţiilor pe care trebuie să le respecte şi au cerut oamenilor să îşi ţină păsările în spaţii închise pentru a nu intra în contact cu păsările călătoare.

„În urmă confirmării de către Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti a suspiciunii de influenţă aviară pe un cadavru de cormoran, găsit mort în zona complexului Sportiv Mureşul din municipiul Arad, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţă Alimentelor Arad a convocat Centrul Local pentru Combaterea Bolilor din cadrul Prefecturii judeţului Arad. Acesta a elaborat un program de măsuri privind prevenirea apariţiei şi difuzării influenţei aviare”, a declarat, joi, directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţă Alimentelor Arad, Viorel Agud.

Totodată, reprezentanţii DSVSA au luat mai multe măsuri de prevenire a îmbolnăvirii, iar deţinătorii de păsări din cele cinci exploataţii comerciale de găini ouă consum şi o exploataţie de pui de carne, existente pe rază judeţului Arad, au fost instruiţi cu privire la înăsprirea şi respectarea cu stricteţe a condiţiilor de biosecurite în aceste ferme, respectarea procedurilor de filtru sanitar-veterinar, supravegherea zilnică a efectivelor de păsări privind starea lor de sănătate şi consemnarea acestor date în registrul de control zilnic.

Cele mai citite

VIDEO. Ciolacu spune că va discuta cu Boloș despre salariul minim

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că urmează să aibă o discuţie cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloș, despre creşterea la 300 de lei a sumei...

BEC anunță că statisticile privind prezenţa la vot în data de 9 iunie vor fi prezentate în timp real

Biroul Electoral Central(BEC) pentru alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024...

Când se prăbușește șandramaua useristă nășită de rețea?

Cuvintele “stație”, “rețea”, “releu” fac parte din limbajul codat al sistemului de intelligence, decapitat - din păcate, doar temporar - zilele acestea, prin inculparea...
Ultima oră
Pe aceeași temă