18.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialExplozie în bucătăria de vară a unei locuințe din Recaș. Două persoane...

Explozie în bucătăria de vară a unei locuințe din Recaș. Două persoane au fost grav rănite

O femeie de 85 de ani şi fiul său de 53 de ani au fost grav răniţi în noaptea de sâmbătă spre dumincă, după ce în bucătăria de vară a locuinţei lor din oraşul Recaş s-a produs o explozie urmată de incendiu.

Potrivit pompierilor timişeni, explozia a avut loc în jurul orei 1,00, iar în urma acesteia tavanul bucătăriei de vară în care se aflau femeia şi fiul său s-a prăbuşit. Primii care au intervenit încercând să-i scoată de sub dărâmături pe cei doi răniţi au fost vecinii acestora, ulterior la faţa locului ajungând şi pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Timiş.

După o intervenţie de aproximativ o oră, pompierii au reușit să stingă incendiul care a urmat exploziei şi i-au scos pe cei doi răniţi grav de sub resturile prăbuşite. Persoanele rănite, o femeie de 85 de ani şi fiul acesteia de 53 de ani, au fost transportate de urgenţă la Secţia de Arşi a Spitalului Judeţean din Timişoara.

Primele date arată că explozia s-a produs din cauza unei butelii defecte. Explozia şi incendiul care i-a urmat nu au afectat şi locuinţa gospodăriei, ci doar bucătăria de vară în care se aflau cei doi.

Potrivit medicilor, starea răniţilor este foarte gravă, aceştia având arsuri pe suprafeţe mari ale corpului, şansele lor de supravieţuire fiind minime.

Cele mai citite

Ambasada britanică prezintă un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, în cinstea Paștelui ortodox

Ambasada Marii Britanii la București a creat un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, pentru a marca Paștele ortodox. Paddington este o jucărie de pluș...

Rusia – Ucraina, ziua 782. Rusia ar pregăti acte de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informații

Rusia ar pregăti "acte de sabotaj violente" în toată Europa, avertizează serviciile de informații occidentale. "Suntem de părere că riscul unor acte de sabotaj controlate...

Ambasada britanică prezintă un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, în cinstea Paștelui ortodox

Ambasada Marii Britanii la București a creat un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, pentru a marca Paștele ortodox. Paddington este o jucărie de pluș...
Ultima oră
Pe aceeași temă