19.2 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialEXCLUSIV. Tribunalul Galați îl protejează pe baronul PSD Bunea Stancu?

EXCLUSIV. Tribunalul Galați îl protejează pe baronul PSD Bunea Stancu?

UPDATE ora 15.30

Preschimbarea termenului pentru judecarea arestării preventive a baronului PSD de Brăila Gh. Bunea Stancu a fost RESPINSĂ de Tribunalul Galați! Să înțelegem că instanța gălățeană i-a dat liber lui Bunea să ia legătura cu ceilalți suspecți din dosar și cu martorii, pe care îi poate învăța ce să spună, poate chiar amenânțându-i pentru că toți sunt subordonații săi?!

UPDATE: DNA va cere Tribunalului Galați preschimbarea termenului de judecată pentru ca să se prevină alterarea anchetei prin presiuni sau preconstituiri de probe în favoarea baronului PSD, Gheorghe Bunea Stancu, acuzat că, în calitate de președinte al consiliului Județean Brăila, a dirijat contractele de achiziții publice către firmele pe care le controla sau  făceau parte din clientela PSD.

Tribunalul Galați a stabilit ca cererea DNA de arestare preventivă a lui Bunea Stancu să se judece abia pe 26 august, deși suspectul luase legătura cu un alt suspect din dosar pentru a-l învăța ce să declare procurorilor DNA, spun surse judiciare. Dialogurile lui Bunea Stancu au fost înregistrate, spun sursele României Libere.

Baronul PSD de Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, arestat la domiciliu, a luat legătura, prin intermediar, cu administratorul firmei CONCIVIA, suspect în dosar, încălcând astfel regulile arestului la domiciliu. Ar exista interceptări în acest sens, susțin surse judiciare.

Procurorii DNA au cerut joi arestarea preventivă a lui Bunea Stancu, însă instanța Tribunalului Galați a stabilit ca cererea DNA să se judece abia pe 26 august, deși în astfel de situații se judecă de urgență, tocmai pentru ca suspectul să nu aibă timp să-și preconstituie probe sau să facă presiuni asupra celorlalți acuzați sau martori din dosar.

În astfel de situații, instanța de judecată  nu putea decât să constate încălcarea normelor legale și să dispună  ca noul domiciliu al baronului PSD să fie arestul Poliției Galați.

 

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Galaţi au solicitat înlocuirea măsurii preventive a arestului la domiciliu cu măsura preventivă a arestului  faţă de inculpatul Gheorghe Bunea Stancu, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu în formă continuată şi conflict de interese.

Gheorghe Bunea Stancu, președintele Consiliului Județean Brăila și ordonator principal de credite, în perioada 2009-2013 a dirijat contracte de achiziții publice ale județului către firme la care fie era acționar (SC Concivia – administrator Vasile Soare), fie aparțineau unor clienți ai PSD (SC Tancrad- administrator Traian Stăncic). Prejudiciile depășesc 470.000 de lei.

 La data de 8 august, instanța nu a admis arestarea preventivă solicitată de DNA, ci a stabilit ca Bunea Stancu să fie arestat la domiciliu.

Una dintre condițiile pe care trebuia să le respecte era să nu ia legătura cu ceilalți suspecți din  dosar, între care și Vasile Soare, administrator și director la firma Concivia, societate controlată de baronul PSD, regină a contractelor primite de la președintele CJ Brăila, Bunea Stancu. Inculpatul nu a respectat regulile, motiv de arestare preventivă.

 

 

 

Cele mai citite

Lista PSD pentru Consiliul General începe cu Firea, Negoiță și Băluță. Piedone nu figurează

Lista candidaților propuși de PSD pentru Consiliul General al Municipiului București începe cu Gabriela Firea, Robert Negoiță, Daniel Băluță și Dan Cristian Popescu. Pe lista...

Președintele Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, la Washington

Președintele Klaus Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, într-o ceremonie care se va desfășura la Washington, în ziua de 8 mai 2024. Președintele Iohannis...

Candidata naționalistă Gordana Siljanovska – Davkova este favorită în turul al doilea al alegerilor în Macedonia de Nord

Gordana Siljanovska - Davkova, candidata opoziției naționaliste din Macedonia de Nord, a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale și are șanse mari să câștige...
Ultima oră
Pe aceeași temă