14 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialDonald Trump urmează să emită o nouă ordonanță antiimigrație. Cetățenii irakieni nu...

Donald Trump urmează să emită o nouă ordonanță antiimigrație. Cetățenii irakieni nu vor fi vizați de interdicție

Cetățenii irakieni nu vor fi vizați de noua ordonanță antiimigrație pe care președintele Statelor Unite, Donald Trump, urmează să o adopte, informează oficiali din cadrul Administrației de la Washington, citată de agenția AP, informează Mediafax.

Potrivit sursei citate, în următoarele zile, Donald Trump urmează să emită o nouă ordonanţă executivă antiimigraţie, după ce măsurile luate acum câteva săptămâni au fost contestate şi blocate parţial de justiţie.

Patru oficiali au declarat agenţiei Associated Press că decizia de excludere a Irakului de pe listă a fost luată la solicitarea Pentagonului şi Departamentului de Stat, care au evidenţiat rolul important al Bagdadului în operaţiunile militare contra reţelei teroriste Stat Islamic

Cu toate acestea, cetăţenii din celelalte şase ţări vizate de ordonanţa emisă iniţial de Donald Trump vor fi afectaţi de noile măsuri. Este vorba de cetăţenii din Iran, Libia, Somalia, Sudan, Siria şi Yemen, care vor rămâne vizaţi de interdicţii de călătorie pe teritoriul american cel puţin 90 de zile.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a promis măsuri dure de combatere a imigraţiei ilegale şi a infracţionalităţii, inclusiv prin construirea unui zid la frontiera cu Mexicul.

Cele mai citite

VIDEO. Inundațiile pun stăpânire pe Brazilia. Bilanțul se ridică la 75 de morți

Bilanțul victimelor ploilor abundente care au provocat inundații în statul brazilian Rio Grande do Sul din sudul țării a crescut la cel puțin 75...

Numărul pensionarilor a scăzut în luna aprilie 2024, comparativ cu luna precedentă

Un număr de 4.748.274 de pensionari era înregistrat în aprilie 2024 în România, cu 4.274 persoane mai puţine comparativ cu luna precedentă, iar pensia...

VIDEO. Inundațiile pun stăpânire pe Brazilia. Bilanțul se ridică la 75 de morți

Bilanțul victimelor ploilor abundente care au provocat inundații în statul brazilian Rio Grande do Sul din sudul țării a crescut la cel puțin 75...
Ultima oră
Pe aceeași temă