18.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialCrucea Roșie își reduce sever activitatea în Afganistan după ce i-au fost...

Crucea Roșie își reduce sever activitatea în Afganistan după ce i-au fost uciși șapte angajați

Comitetul Internațional al Crucii Roșii (CICR) a anunțat luni că își va reduce în mod 'drastic' operațiunile în Afganistan în urma atacurilor în care și-au pierdut viața șapte dintre membrii personalului său în anul în curs, transmite Reuters citată de Agerpres.

'Nu avem o altă alegere decât să reducem în mod drastic prezența noastră în Afganistan', a declarat Monica Zanarelli, șefa delegației CICR în această țară.

Organizația nu va părăsi însă Afganistanul, a precizat ea.

La 12 septembrie, Crucea Roșie și-a închis unul din cele șapte centre de ortopedie din nordul Afganistanului după ce una din angajatele sale, o kinetoterapeută, a fost împușcată mortal de un pacient aflat în scaun cu rotile, a relatat AFP.

Lorena Enebral Perez, o spaniolă de 38 de ani, a fost ucisă în interiorul centrului de tratamente ortopedice din Mazar-i-Sharif.

CICR a fost ținta mai multor atacuri în nordul Afganistanului, unde acționează talibani și grupări având legături cu organizația Statul Islamic.

Majoritatea programelor Crucii Roșii în regiunile instabile din nord au fost suspendate după ce șase angajați ai organizației au fost uciși în februarie într-o ambuscadă împotriva convoiului lor în provincia Jowzjan. Doi dintre colegii lor capturați în acest atac au fost puși în libertate în luna septembrie.

Răpirile și omorurile nu au fost revendicate, însă poliția din Jowzjan i-a acuzat pe jihadiștii locali ai Statului Islamic.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Maia Sandu merge în vizită în Norvegia

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a început o vizită de stat, de două zile, în Norvegia, anunță, luni, presa de la Chișinău. Șefa statului este...

Ambasada britanică prezintă un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, în cinstea Paștelui ortodox

Ambasada Marii Britanii la București a creat un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, pentru a marca Paștele ortodox. Paddington este o jucărie de pluș...

Rusia – Ucraina, ziua 782. Rusia ar pregăti acte de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informații

Rusia ar pregăti "acte de sabotaj violente" în toată Europa, avertizează serviciile de informații occidentale. "Suntem de părere că riscul unor acte de sabotaj controlate...
Ultima oră
Pe aceeași temă