19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialCorespondenţă specială de la Roland Garros. Simona Halep: Sunt pregătită să fac...

Corespondenţă specială de la Roland Garros. Simona Halep: Sunt pregătită să fac față și emoțional, și mental

Oficial cap de serie numărul 3 (am putea spune chiar 2, dat fiind faptul că nemțoaica Kerber, nr. 1, a fost deja eliminată), românca a început turneul parizian de la Roland Garros printr-o victorie logică în fața slovacei Jana Cepelova (89 WTA).

Fără să fi reușit un meci foarte, foarte bun, pierzând de trei ori serviciul, jucătoarea din România a învins totuși în două seturi (6-2, 6-3).  Halep şi-a luat astfel revanşa după ce Jana Cepelova o bătuse la Wimbledon în 2015, iar Simona câștigase prima lor întâlnire, la US Open, în 2014. „Cred că puteam să fiu mai bine pe loviturile de dreapta. Am fost puțin tensionată“, a precizat românca. „E primul tur și nu știam exact cum va fi, totuși, cu glezna. N-a fost simplu, mai ales că pierdusem în fața ei la Wimbledon. Cred însă că, în asamblu, lucrurile s-au desfășurat bine! M-am ținut bine pe picioare și am jucat cum trebuie“, a precizat aceasta. 

Nu mă consideram favorită

Simona Halep este mare favorită în meciul următor, în fața Tatjanei Maria din Germania (102 WTA), sportivă care nu a trecut niciodată de turul 2 la turneele de Grand Slam. „Fiecare meci este dificil la Grand Slam… Va fi o provocare pentru mine, având în vedere că nu -ne-am mai întâlnit. Sunt pregătită sa dau tot ce pot numai ca să  câștig“, a menţionat tenismena. În ciuda faptului că o parte a presei încă mai vorbește de glezna sa, jucătoarea este anunțată aici ca una dintre cele mai serioase candidate la titlu. „Chiar dacă nu eram accidentată, nu mă consideram favorită…

Presiunea, însă, este una pozitivă! Eu așa o simt! Întotdeauna am zis că joc bine cu presiune pozitivă. Bineînțeles că am așteptări mari de la mine, pentru că am avut rezultate foarte bune la Madrid și Roma, dar, repet, fiecare meci e greu și toată lumea își dorește să câștige… Sunt pregătită să fac față și emoțional, și mental! Cred că sunt bine acum!“, a declarat Halep.

Antrenamentele acesteia aici, la Roland Garros, sunt urmărite de foarte multă lume. Și, cum ele au loc pe terenurile mai mici, unde sportivii nu au acces decât parcurgând aleile parcului, este tot mai greu să-ţi faci loc prin mulțime de la (și până la) vestiare. Am studiat în aceste zile comportamentul Simonei atât la încălzire sau antrenament, cât și la întâlnirile cu presa, și am descoperit o Halep surâzătoare, încrezătoare, calmă și foarte sigură pe ea.

Drumul spre finală îi pare larg deschis…  

Simona Halep este mare favorită în meciul următor, în fața Tatjanei Maria din Germania (102 WTA), sportivă care nu a treacut niciodată de turul 2 la turneele de Grand Slam.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...

Spania, ţara din UE cu cea mai mare speranţă de viaţă. Ce loc ocupă România

Datele furnizate de Eurostat, agenția comunitară de statistică, arată că Spania se situează în fruntea Uniunii Europene în ceea ce privește speranța de viață,...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă