15.7 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialCNAS explică cum se vor deconta medicamentele pentru bolnavii de hepatită

CNAS explică cum se vor deconta medicamentele pentru bolnavii de hepatită

Medicamentele fără interferon, folosite în hepatita C, vor fi plătite de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), doar dacă pacientul inclus în tratament se vindecă, a declarat, miercuri, preşedintele CNAS, Vasiel Ciurchea, informează Mediafax

Poducătorii de medicamente şi CNAS vor încheia contracte cost-volum, în cadrul cărora se va ţine seama de numărul de pacienţi trataţi cu medicamentul supus negocierii, dar şi de rezultatul obţinut în urma tratamentului.

Producătorii de medicamente vor suporta integral valoarea consumului aferentă pacienţilor pentru care nu a fost înregistrat un rezultat medical.

De exemplu, în cazul medicamantelor interferon free, folosite în tratamentul hepatitei C, dacă pacientul inclus în tratament nu se vindecă, statul nu va deconta preţul tratamentului. În caz contrar, în termen de 60 de zile de la validarea facturilor, medicamentul va fi decontat.

Citește și: Preşedintele CNAS: 300 de localităţi nu au medic de familie

Studiile clinice arată că rata de vindecare a hepatitei C cu interferon free este de peste 90 la sută, a menţionat Ciurchea.

Preşedintele CNAS a mai spus că în luna mai va fi semnat contractul cost-volum pentru tratamentul hepatitei, însă acest lucru nu înseamnă că pacienţii vor beneficia de tratament imediat după semnarea acordului.

El a precizat că, înainte de a-i fi administrat un tratament, bolnavul va fi investigat la acel moment şi nu se va accepta un dosar medical vechi de un an.

Ciurchea a mai spus că ar fi interesat ca toate medicamentele care intră condiţionat pe lista de compensate şi gratuite din programele naţionale să facă obiectul contractelor cost-volum pentru a putea “cuantifica foarte bine şi preţul şi numărul de pacienţi şi eficacitatea”.

Sunt considerate contracte cost-volum contracte în care deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă se angajează să furnizeze gratuit un număr determinat de unităţi, pentru un număr determinat de pacienţi, pe o anumită perioadă de timp, în condiţii specifice; conactele în care deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă se angajează să furnizeze medicamentul inclus în Listă cu un anumit preţ negociat, pentru o anumită categorie de pacienţi, pe o anumită perioadă de timp.

Cele mai citite

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

Tarife pe litoral de 1 Mai. A înlemnit când i-a venit nota de plată pentru 4 sucuri și mâncare

Turiștii plecați pe litoralul românesc în aceste zile de vacanță au parte de surprize neplăcute, mai ales când le vine nota de plată. Mulți...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...
Ultima oră
Pe aceeași temă