13.4 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSpecialAproape 2.500 de deținuți au fost eliberați într-o singură lună

Aproape 2.500 de deținuți au fost eliberați într-o singură lună

De la intrarea în vigoare a legii recursului compensatoriu, 732 de persoane au fost eliberate la termen, după ce s-au aplicat aceste măsuri, iar 1.575 de deţinuţi au fost eliberaţi condiţionat, conform reprezentanţilor Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP).

Potrivit ANP, în intervalul 19 octombrie – 26 noiembrie 2017, din unităţile subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor au fost puse în libertate 732 persoane, ca urmare a expirării duratei pedepsei în termen, prin acordarea beneficiilor compensatorii prevăzute de Legea nr. 169/2017.

De asemenea, a fost admisă, de către instanţele de judecată competente, eliberarea condiţionată pentru 1.575  persoane.

Potrivit ANP, liberarea condiţionată este ”o instituţie complementară regimului executării pedepsei închisorii şi presupune îndeplinirea cumulativă a unor condiţii strict şi limitativ prevăzute de lege”.

Liberarea condiţionată se acordă, potrivit procedurii prevăzute în Codul de procedură penală, la cererea persoanei condamnate sau la propunerea comisiei pentru liberare condiţionată.

Comisia formulează propuneri de liberare condiţionată a persoanei condamnate, ţinând seama de durata din pedeapsă efectiv executată, antecedente, regimul de executare a pedepsei, conduita persoanei, dar şi alte condiţii specifice.

”Admiterea liberării condiţionate implică formarea convingerii instanţei cu privire la însuşirea de către persoana condamnată a unui complex de valori sociale necesare subzistenţei în societate, în condiţii de legalitate”, mai spus reprezentanţii ANP.

Legea privind recursul compensatoriu a intrat în vigoare în 19 octombrie şi prevede că pentru fiecare 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare fiecare deţinut va beneficia de şase zile considerate efectuate.

Cele mai citite

Trump nu a putut ajunge la sărbătoarea lui Putin, pentru că vremea a fost cam Stormy

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Omul care a anunțat că poate pune capăt războiului din Ucraina în 24 de ore, Donald Trump, regretă că nu a...

Trump nu a putut ajunge la sărbătoarea lui Putin, pentru că vremea a fost cam Stormy

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Omul care a anunțat că poate pune capăt războiului din Ucraina în 24 de ore, Donald Trump, regretă că nu a...

Ziua Europei: Arcul de Triumf va fi iluminat în albastru

Arcul de Triumf va fi iluminat joi, de Ziua Europei, în albastru, a anunțat Primăria Capitalei. Alte manifestări dedicate Zilei Europa vor avea loc...
Ultima oră
Pe aceeași temă