22 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialAn Nou ratat. Princess Club din Regie își anulează petrecerea de Revelion

An Nou ratat. Princess Club din Regie își anulează petrecerea de Revelion

Princess Club din Regie a anunțat că își anulează petrecerea de Revelion, după ce Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) București-Ilfov a arătat că funcționarea localului este oprită până la remedierea deficiențelor prvind siguranța la incendiu și că va face acolo control.

"Având în vedere intenția manifestată în spațiul public de către un operator economic, căruia i s-a dispus măsura de oprire a funcționării conform prevederilor Hotărârii Guvernului României nr. 915/2015, de a
organiza un eveniment cu public în data de 31.12.2015 în respectiva locație, inspectorii de prevenire ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” București-Ilfov se vor deplasa astăzi (joi, n.r.) la sediul social și la punctul de lucru pentru atenționarea administratorului asupra prevederilor legale care interzic continuarea activității și implicit organizarea evenimentului", potrivit unui comunicat al ISU București, citat de Mediafax.

Ulterior transmiterii comunicatului Princess Club a anunțat că își anulează petrecerea de Revelion, cerând scuze clienților și invitându-i să se adreseze telefonic localului pentru a își primi înapoi banii plătiți pentru a participa la eveniment.

ISU București precizează că localul în cauză a fost închis, pentru nerespectarea normelor privind prevenirea și stingerea incendiilor, dar i s-a ridicat sigiliul, în 4 decembrie, la solicitarea conducerii de a i se permite accesul în interior pentru remedierea deficiențelor care au stat la baza opririi funcționării.

Însă, conform Legii 307/2006 de apărare împotriva incendiilor, continuarea activității, după ce s-a dispus de către organele de control oprirea funcționării ori utilizării construcțiilor sau amenajărilor, constituie infracțiunea de exercitare fără drept a unei profesii sau activități și se pedepsește potrivit articolului 348 din Codul Penal.

În comunicatul clubului se arată că, pe toată perioada opririi activității, s-au desfășurat lucrări intense pentru îndeplinirea normelor ISU, situație la care s-a și ajuns, iar motivele pentru care clubul nu poate funcționa de Revelion sunt "pur birocratice, nicidecum tehnice".

Reprezentanții ISU arată însă că, dintre cele cinci cluburi a căror activitate a fost suspendată în urma controalelor începute în 5 noiembrie, doar două și-au remediat între timp deficiențele și au solicitat și obținut autorizația de securitate la incendiu.

Începând cu data de 5 noiembrie 2015 până în prezent, ISU București-Ilfov a desfășurat activități de control, atât pe timp de zi, cât și de noapte, la cluburi, baruri, discoteci, săli de cinema și spectacole și mall-uri.

Controalele au avut loc după incendiul produs în 30 octombrie în clubul Colectiv, în urma căruia și-au pierdut viața 63 de persoane.

Cele mai citite

Numărul pensionarilor a scăzut în luna aprilie 2024, comparativ cu luna precedentă

Un număr de 4.748.274 de pensionari era înregistrat în aprilie 2024 în România, cu 4.274 persoane mai puţine comparativ cu luna precedentă, iar pensia...

Președintele Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, la Washington

Președintele Klaus Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, într-o ceremonie care se va desfășura la Washington, în ziua de 8 mai 2024. Președintele Iohannis...

Când revin elevii în bănci? Calendarul examenelor naționale

Școala începe pe 8 mai, după vacanța de primăvară și după sărbătorile de Paște pentru creștinii ortodocși, conform calendarului anului școlar 2023-2024. Cursurile din modulul 5...
Ultima oră
Pe aceeași temă