12.6 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialAcuzaţii. Ambasadoarea americană la ONU susţine că Rusia protejează Iranul de inspecțiile...

Acuzaţii. Ambasadoarea americană la ONU susţine că Rusia protejează Iranul de inspecțiile AIEA

Nikki Haley, ambasadoarea americană la ONU, a acuzat joi Rusia că încearcă să protejeze Iranul de inspecțiile Agenției Internaționale pentru Energia Atomică (AIEA), informează Reuters.

Inspecțiile sunt legate de așa-numitul capitol T din acordul nuclear încheiat de șase puteri internaționale cu Iranul în 2015, referitor la interzicerea "activităților care pot contribui la dezvoltarea unui dispozitiv nuclear exploziv". Respectarea restricțiilor în domeniul nuclear este verificată de AIEA, deși articolul T nu se referă explicit la agenție, spre deosebire de alte prevederi din acord. Haley a afirmat că Statele Unite doresc extinderea inspecțiilor agenției prin includerea unor obiective militare,potrivit Agerpres.

"Dacă acordul nuclear cu Iranul trebuie să aibă vreun sens, părțile trebuie să înțeleagă termenii acordului în același fel. Se pare că unele țări încearcă să protejeze Iranul de alte inspecții. Fără inspecții, acordul cu Iranul este o promisiune deșartă", a declarat ambasadoarea SUA ca răspuns la o declarație făcută Reuters de directorul general al AIEA, Yukia Amano, potrivit căruia marile puteri trebuie să clarifice capitolul disputat din acord.

Rusia, care a semnat acordul cu Iranul alături de SUA, China, Regatul Unit, Franța și Germania, consideră că AIEA nu are autoritatea să verifice respectarea capitolului T.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă