Curs valutar: €4.6321 $3.9175 £5.2408

Atac de panică: insomnii şi gânduri negative

Cătălin, 27 de ani, Bucureşti: Anul acesta, în vară, am suferit un atac de panică, din cauza a două cafele tari băute la serviciu. M-a luat o stare de leşin şi o ameţeala puternică, senzaţii pe care nu le mai ...

Share

Rl online 0 comentarii

19.12.2010 - 18:04

Cătălin, 27 de ani, Bucureşti: Anul acesta, în vară, am suferit un atac de panică, din cauza a două cafele tari băute la serviciu. M-a luat o stare de leşin şi o ameţeala puternică, senzaţii pe care nu le mai avusesem niciodată până atunci. A doua zi mi-am făcut analizele. Cele de sânge şi inimă au ieşit perfecte, însă mi s-a pus diagnosticul de „sindrom vertiginos sau vestibular".

O perioadă am luat neurovitamine şi m-am simţit bine. De o lună însă, mi-au revenit problemele, şi încă mult mai grave, pentru că mintea mi-a luat-o pur şi simplu razna.

La orice emoţie sau gând negativ din minte, mă ia ameţeala şi mă doare stomacul foarte tare.

La început, am crezut că am probleme cu stomacul, până când mi-am dat seama că de fapt stomacul şi capul mă dureau atunci când mă gândeam la lucruri negative, cum ar fi boala, moartea sau faptul că sunt singur, fără prietenă de 4 ani.

Din cauza gândurilor nici nu mai puteam dormi noaptea. De o săptămână mi-am mai revenit cu somnul, pentru că beau ceai de plante cu miere şi o pastiluţa de „persen" înainte de culcare.

V-aş ruga din suflet să mă ajutaţi şi să-mi spuneţi ce ar trebui să fac ca să revin la normal, să nu mai fiu emotiv şi să am o minte încărcată pozitiv.

Cel mai important lucru pe care trebuie să îl ştiţi este că toate aceste simptome şi stări neplăcute (ameţeală, senzaţie de leşin, sentimentul că mintea o ia razna, dureri de stomac, insomnii, avalanşa de gânduri negative) fac parte din tabloul aceleiaşi probleme şi anume, atacul de panică. Un lucru foarte important şi de bun augur este că aţi observat singur legătura între ce gândiţi şi cum vă simţiţi - emoţii şi stările de rău fizic. Atacul de panică este o tulburare de anxietate cu un prognostic foarte bun, care poate fi tratată.

Netratată însă, duce la complicaţii, doarece mintea nu are prilejul să testeze dacă ameninţările anticipate sunt reale sau nu sau să exerseze un mod nou de funcţionare.

În problemele de anxietate, cum este atacul de panică, procesul de învăţare şi readaptarea modului de funcţionare a minţii este o parte importantă a tratamentului. Acest proces este alcătuit din construirea unor experienţe de învăţare variate, de care mintea dvs are nevoie pentru a se convinge că nu mai are de ce să mai gândească în termeni negativi.

Faptul ca mintea oamenilor ajunge să producă gânduri şi scenarii negative în cea mai mare parte
este pentru că acest lucru a fost avantajos la un anumit moment dat şi, mai mult decât atât, biologic suntem dotaţi cu această abilitate pentru a ne asigura autoprotecţia.

Această abilitate însă s-a generalizat în mod neadecvat şi este pusă în funcţiune şi atunci când nu este nevoie.

De aceea este importantă construirea de experienţe din care mintea să poată reînvăţa că nu mai este nevoie de vigilenţă şi anticipări negative pentru autoprotecţie.

Ca urmare, pentru ca lucrurile să revină la normal, este necesară psihoterapia, deoarece în cadrul ei pot fi construite aceste experimente comportamentale de care mintea dumneavoastră are nevoie pentru a funcţiona eficient. Bineînţeles, este obligatoriu să mergeţi să consultaţi şi un neurolog pentru a avea informaţiile corecte din acest punct de vedere.

Citește totul despre:

Comentarii

Loading...
loading...