Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Iubirea, un medicament fără reacţii adverse

Chiar dacă trăim într-o lume profund comercială, unde totul se vinde şi se cumpără, iubirea a rămas printre foarte puţinele lucruri care nu costă bani şi ne ajută să fim mai sănătoşi şi mai optimişti. Pe 14 februarie în lumea întreagă se sărbătoreşte iubirea – Valentine’s Day, un prilej pentru a nu uita să credem ceea ce auzim adesea, că dragostea este cel bun medicament.

Share

Elena Marinescu 0 comentarii

Actualizat: 14.02.2017 - 13:31

Chiar dacă trăim într-o lume profund comercială, unde totul se vinde şi se cumpără, iubirea a rămas printre foarte puţinele lucruri care nu costă bani şi ne ajută să fim mai sănătoşi şi mai optimişti. Pe 14 februarie în lumea întreagă se sărbătoreşte  iubirea – Valentine’s Day, un prilej pentru a nu uita să credem ceea ce auzim adesea, că dragostea este cel bun medicament.

Specialiştii au constatat că, de pildă, îmbrăţişarea are puteri curative uimitoare, în contextul în care poate ajuta la întărirea sistemului imunitar şi poate vindeca depresia. În plus, previne apariţia bolilor cardiovasculare, reduce stresul şi induce un somn profund, odihnitor. Acest lucru se întâmplă datorită modificărilor chimice produse în creier. Şi asta pentru că iubirea activează anumiţi hormoni care joacă un rol esenţial în valorificarea plăcerilor şi în obţinerea recompenselor.          

Cum acţionează hormonii iubirii

Transformările de la nivel celular determinate de sentimentul de iubire sunt cercetate intens de specialisti, care au creat chiar o nouă ramură pentru a le studia - neurobiologia interpersonală. Astfel, mai multe studii au demonstrat că la baza sentimentelor dintre doi parteneri stau o serie de hormoni. Cel mai cunoscut dintre aceştia este dopamina, un neurotransmiţător eliberat în cantităţi considerabile atunci când ne îndrăgostim, pentru că este un stimulentul chimic al creierului implicat în activităţile care produc senzaţia de plăcere. Un alt hormon ce are legătură cu dragostea este oxitocina, care are rolul de a suda relaţia de cuplu, printr-un accent deosebit pe intimidate, tandreţe şi ataşament. În cazul femeilor, doze suplimentare ale acestui hormon sunt eliberate în sânge în timpul naşterii şi al alăptării. Pe bărbaţi, oxitocina îi face mai sensibili cu privire la sentimentele celor din jur. La rîndul ei, vasopresina asigură stabilitatea în relaţie, pentru că are efectul de a creşte gradul de fidelitate dintre parteneri.

Un alt ingredient de bază în „poţiunea“ dragostei este norepinefrina, un hormon al  stresului ce creşte ritmul cardiac şi dă senzaţia că eşti „în flăcări“ şi ameţit atunci când eşti îndrăgostit. „Dragostea la prima vedere“ este cauzată nu doar de simţul văzului, dar şi de cel al mirosului, pentru că un rol esenţial în declanşarea atracţiei il au feromonii, care stabilesc o legătură primară cu persoana de sex opus. Mai exact, este vorba de acele substanţe eliberate natural de corp, dar care se folosesc şi artificial, în parfumuri, pentru a garanta atracţia. Totodată, oamenii de ştiinţă au observat că atracţia romantică dintre doi oameni este cu atât mai mare cu cât ei au un complex major de compatibilitate la nivel genetic, adica sunt histocompatibili.

De unde vine iubirea?

În opinia psihologului Alexandru Pleşea, cunoscut opiniei publice drept “Antrenorul Minţii”, iubirea vine din adâncul ființei umane, nu este o reacţie la o situaţie exterioară, ci un răspuns la cele mai profunde întrebări despre viaţă. “Pseudo-iubirea, care vine dintr-o reacţie instinctuală, animalică, din interes sau din atracţie pur fizică, este doar un răspuns al corpului, nu al sufletului. Iubirea adevărată este necondiţionată, acceptă orice se întâmplă, cu calm, cu pace, nu se identifică cu nimic banal din această lume şi vine dintr-o fuziune divină a sufletului, cu inima şi mintea. Este clar pentru oricine care a iubit din tot sufletul, cel puţin o dată în viaţă, că dragostea nu este un lucru pământean, ci este poate singura rămâşită care ne conectează cu divinul, cu eternitatea”, afirmă el.

Specialistul crede că dragostea primită susține moralul, ridică entuziasmul și energia, aduce încredere individuală, pornește motoarele voinței și ambiției și dezvoltă virtuți ca răbdarea, toleranța, încrederea, acceptarea, empatia, compasiunea etc. “Din nefericire, în ziua de azi, cel iubit are rare momente în care realizează toate acestea. El nu poate observa mai des iubirea care vine spre el, din cauza programărilor mentale pe care le are. Şi anume, observațiile, judecata, opiniile, părerile pe care mintea lui le generează, fără ca acesta să vrea. Când cel iubit oprește ceasul, pune cap la cap ce simte și ce observă în raport cu persoana care îi declară dragostea, el va putea atinge stări superioare de existență, ca beatitudinea, fericirea, împlinirea. Aceste stări pot fi trăite în întregime, dacă cel iubit are puterea să renunțe pentru câteva clipe la părerile și judecățile existente în mintea sa. Părerile, opiniile, judecățile sunt mecanisme de a „vedea” lucrurile din relație, în raport cu experiența și conjunctura vieții. Acestea sunt reacții, nu răspunsuri. Ele apar în mintea celui iubit ca îndoieli, dileme, condiții, urmări, capricii, și nu îl pot lăsa pe acesta să simtă cu adevărat ce primește. Tot ce putem face cu iubirea, pe care o primim de Sfântul Valentin sau în oricare altă zi, este să nu o studiem, să nu încercăm să o înţelegem, ci pur şi simplu să o acceptăm, să o experimentăm şi să fim recunoscători pentru acest cadou minunat pe care l-am primit de la Creatorul nostru”, conchide psihologul Alexandru Pleşea.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...