18.7 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialMircea Dumitru, ministrul Educaţiei: E inacceptabil ca cineva să poată renunţa la...

Mircea Dumitru, ministrul Educaţiei: E inacceptabil ca cineva să poată renunţa la titlul de doctor fără explicaţii

Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, a declarat, referitor la iniţiativa legislativă aflată în Camera Deputaţilor, prin care o persoană poate renunţa la titlul de doctor, că este inacceptabil ca cineva să poată renunţa la titlul de doctor fără a da explicaţii.

"Va fi un capitol ruşinos în istoria parlamentarismului din România şi pentru universităţile din România. Este inacceptabil ca cineva să poată renunţa la un astfel de titlu fără să poata da niciun fel de explicaţie şi fără să recunoască, dacă este cazul, că a făcut o greşeală morală. Cu siguranţă poate fi considerată o amnistiere a hoţiei intelectuale", a declarat Mircea Dumitru, duminică, la Digi24.
 
Comisia de Învăţământ a Camerei Deputaţilor a votat, săptămâna trecută, cu 11 de voturi "pentru" şi 7 abţineri ordonanţa de urgenţă nr 4/2016 prin care se modifică modul în care sunt analizate tezele de doctorat suspectate de plagiat. Una dintre modificări spune că deţinătorul unui titlu de doctor poate cere retragerea acestuia Ministerului Educaţiei iar instituţia trebuie să emită actul prin care ia act de renunţare la titlu, în termen de 30 de zile de la înregistrarea solicitării.
 
Unul dintre doctoratele suspectate a fi plagiate este cel al fostului ministru al Afacerilor Interne, Petre Tobă, lucrarea fiind în prezent analizată de o comisie a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU). Ministrul Educaţiei consideră că numirea lui Tobă consilier la MAI nu este un lucru pozitiv.
 
"Nu văd chestiunea asta ca fiind o chestiune pozitivă. Cel puţin nu în momentul acesta, când există suspiciuni cu privire la domnia sa. Nu discut cazul pe care îl are în atenţie DNA, discut ceea ce s-a întâmplat la CNADCTU, când o comisie tehnică numită de comisia de specialitate a CNADCTU a dat decizia că, într-adevăr, în teza de doctorat a domnului Tobă există multe fragmente care au fost preluate din surse de pe internet fără să fie semnalate ca atare, dar teza nu e un plagiat. Faţă de aceasta decizie, Consiliul General a reacţionat, nu a acceptat acest verdict şi a cerut în continuare comisiei permanente de specialitate în Ştiinţele Militare să numească o comisie care să verifice şi să facă o analiză foarte serioasă a acestui caz", a mai spus ministrul Educaţiei.
 
Ministerul Afacerilor Interne, Dragoş Tudorache, a declarat joi că aşteaptă rezultatul anchetei în ceea ce îl priveşte pe Petre Tobă pentru a lua o decizie, acesta fiind momentan consilier în cadrul ministerului.
Cele mai citite

Polonia condamnă atacurile cibernetice rusești. Oficialii transmit că și țara lor a fost vizată

Polonia a condamnat presupusele atacuri cibernetice ale unui grup rus numit APT28 asupra Germaniei și Republicii Cehe, afirmând că și ea a fost vizată,...

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...

Un înalt oficial rus acuză NATO că se pregătește de un conflict cu Rusia

Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, a afirmat sâmbătă că exercițiile militare ale NATO, numite Steadfast Defender, desfășurate pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă