13.1 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSocialVrancea: Un pictor tânăr a fost găsit spânzurat într-o pădure

Vrancea: Un pictor tânăr a fost găsit spânzurat într-o pădure

Tânărul de 28 de ani a fost găsit spânzurat într-o pădure de pe teritoriul comunei Mera, judeţul Vrancea, iar primele indicii arată că este vorba despre o sinucidere.

Nimeni nu are explicaţie pentru ipoteza sinuciderii pentru că tânărul nu avea probleme cunoscute şi nici nu lăsase să se înţeleagă că ar putea face un asemenea gest. În plus, el provenea dintr-o familie bună şi era foarte bine văzut în comunitate.

Gestul este cu atât mai surprinzător cu cât, în ziua morţii, acesta s-a comportat normal.

”A fost o surpriză uriaşă pentru noi, pentru familie. Nu ştie nimeni de ce a făcut acest lucru, nu a lăsat niciun bilet. Era un tânăr foarte respectat în comunitate, era de nota 10 şi provenea dintr-o familie bună, avea un frate, toţi sunt oameni foarte bine văzuţi. El era artist, picta, a pictat şi câteva troiţe în comună. Nu se aştepta nimeni la aşa ceva, este o tragedie. El a fost la magazin, a cumpărat ce a avut de cumpărat pentru el şi pentru familia lui, apoi nu se mai ştie nimic. S-a întâmplat miercuri, după prânz”, a declarat, pentru Mediafax, primarul comunei Mera, Ion Sticlaru.

Poliţia a început o anchetă şi a întocmit dosar penal.

”Este vorba despre un tânăr de 28 de ani. În cauză a fost întocmit dosar de moarte suspectă. Continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor morţii”, a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, Paula Enache.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă