20.2 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSocialUn agent ucis într-o gară din Suceava a fost declarat Poliţistul anului...

Un agent ucis într-o gară din Suceava a fost declarat Poliţistul anului 2017

„Urmează momentul emoţionant şi culminant al acestui eveniment: acordarea Emblemei de Onoare a Poliţiei Române revine subinspectorului de poliţie post-mortem Sorin Vezeteu, din cadrul Poliţiei Transporturi Feroviare Suceava care a căzut la datorie în cursul anului 2017. În cinstirea memoriei poliţistului, distincţia va fi înmânată soţiei acestuia. Domnia sa este un nou membru al familiei poliţiei române, agent de poliţie Elena Vezeteu, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava. (…) Acest lucru am remarcat mulţi dintre noi: aceştia sunt poliţiştii şi eroii noştri. Sunt momente destul de tulburătoare pentru mulţi dintre noi, sunt extrem de profunde, însă iată ce ne motivează pentru mulţi dintre noi să ne facem datoria până la capăt”, a spus Cătălin Ioniţă, şeful Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Poliţistul Sorin Vezeteu se afla, în noaptea zilei de 20 iulie 2017, pe peronul gării Burdujeni, din Suceava, când un bărbat a venit spre el şi l-a înjunghiat din spate, în jurul gâtului. Omul legii a căzut, apoi agresorul l-a înjunghiat din nou de mai multe ori. Poliţistul nu a supravieţuit. Sorin Vezeteu avea 38 de ani şi lucra de 15 ani în Poliţia TF, fără să fi fi avut vreo abatere. Bărbatul era căsătorit şi avea doi copii minori.

Atacatorul a fost prins imediat după comiterea faptei şi ulterior a fost reţinut. Potrivit poliţiei sucevene, nu a existat niciun fel de conflict între poliţist şi agresor anterior atacului.

Cele mai citite

Avanpremiera filmului „În inima Naționalei – Din vestiar până în Germania” a avut loc joi seara, la București

Filmul „În inima Naţionalei - Din vestiar până în Germania”, povestea neștiută a calificării naționalei de fotbal a României la EURO 2024, regizat de...

Campanie de ecologizare a malurilor apelor din zona Roșia Montană

Localnici şi prieteni ai Roşiei Montane îşi dau întâlnire duminică, 12 mai, la ora 10.00, în Piaţa Centrală, pentru prima din cele cinci campanii...

Plata ajutoarelor de 100 de euro pentru fermierii din vegetal și zootehnie începe din 15 mai

Plata subvenţiei de 100 de euro/hectar pentru sectorul vegetal pe cadrul de criză Ucraina, respectiv 100 euro/echivalent UVM pentru sectoarele suin şi avicol pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă