18.5 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSocialRomânii cer mai multe case decât există pe piață

Românii cer mai multe case decât există pe piață

În România, se construiește în continuare foarte puțin, apreciază Dorel Niță, coordonatorul departamentului de analize imobiliare al portalului imobiliare.ro.

Potrivit acestuia, deși cererea de locuințe s-a mai temperat din a doua jumătate a anului trecut din cauza incertitudinilor apărute în piață, românii își doresc, în continuare, mai multe locuințe noi decât le poate oferi piața.

Analizele imobiliare.ro relevă că, în 2017, au fost livrate 53.000 de unități locative, puțin sub anul 2016, și mult sub ceea ce reușea să ofere piața construcțiilor în perioada de boom din 2007-2008. Aceasta se întâmplă în ciuda faptului că cererea este similară sau chiar mai mare decât cea de acum 10 ani, în condițiile în care veniturile populației au crescut, iar costurile creditului au scăzut substanțial. 

Prețurile tind să se oprească din creștere

În opinia lui Niță, de la jumătatea anului trecut, consumatorii au început să fie mai reticenți, piața fiind caracterizată de o volatilitate crescută din cauza programului Prima Casă, dar și evoluției dobânzilor.  Acestea sunt premise ca cererea să se tempereze și, implicit, și creșterea prețurilor.

„Între evoluția prețurilor locuințelor și cea a salariilor reale există o evidentă corelație – iar faptul că acestea din urmă și-au încetinit creșterea în ultima perioadă este semnificativ, spune Andrei Rădulescu, director Analiză Economică în cadrul Băncii Transilvania. 

„E clar că perioada «de miere» s-a terminat și urmează o perioadă de ajustare, de decelerare“, notează reprezentantul băncii. Acesta observă că, în concordanță cu ceea ce poate fi observat la nivel european sau chiar în SUA, ritmul de majorare a prețurilor locuințelor din România a mai încetinit, nemaiexistând o atât de mare forță de creștere. 

Andrei Rădulescu mai spune că tendința prețurilor de pe segmentul rezidențial autohton este strict dependentă de ceea ce se întâmplă în zona euro. „Dacă prețurile din zona euro vor începe ajustarea, e evident că asta se va întâmpla și la noi. Dezechilibrele sunt mai mici acum, iar următorul final de ciclu va fi mai puțin abrupt. Faptul că am avut o atitudine mai prudentă va avea un efect pozitiv“, subliniază reprezentantul Băncii Transilvania. „Nu mă aștept la șocuri, din punctul meu de vedere nu există premise pentru șocuri“, a adăugat Dorel Niță.

Credite mult mai ieftine

Pe de altă parte, există motive serioase ca cererea de locuințe noi să se mențină, totuși, la un nivel ridicat și în următoarea perioadă, având în vedere că nivelul de dobândă perceput de bănci pentru creditele imobiliare este încă unul redus.  Față de 2007-2008, de exemplu, dobânzile sunt și de trei ori mai mici și, în plus, astăzi există și Programul Prima Casă care permite clienților să acceseze un împrumut cu un avans de doar 5%, față de 25% cât era în perioada de boom. 

Astăzi, un credit imobiliar presupune o Dobândă Anuală Efectivă (DAE) de aproximativ 5,5%, cu un minim de sub 5%, în cazul anumitor bănci. În 2007-2008, numai marja băncii era de peste 7%, ceea ce ducea la o dobândă de peste 12%. Mai mult, în perioada 2007-2008, majoritatea creditelor erau în euro, fapt care expunea clienții și la riscul valutar. Astăzi, toate creditele imobiliare sunt în lei. Practic, dacă în 2007-2008, pentru 50.000 de euro luați pe 20 de ani rata lunară ajunge la 1.600-1.700 de lei, astăzi, cu aceeași rată lunară pot fi contractați până la 70.000 de euro.   

Cele mai citite

Ciolacu urează românilor “Hristos a Înviat” și prezintă imagini în care arată că a fost la slujba de Înviere

Șeful Guvernului și al PSD, Marcel Ciolacu, le transmite românilor mesajul tradițional, "Hristos a Înviat", însoțit de imagini care atestă că a participat la...

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...

Președintele Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, la Washington

Președintele Klaus Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, într-o ceremonie care se va desfășura la Washington, în ziua de 8 mai 2024. Președintele Iohannis...
Ultima oră
Pe aceeași temă