12.9 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSocialRomânia, scădere demografică în 2017, față de anii precedenți

România, scădere demografică în 2017, față de anii precedenți

Conform INS, în luna decembrie 2017 s-a înregistrat naşterea a 15.127 copii, cu 192 mai puţini copii decât în luna noiembrie 2017. Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub un an, înregistrate în luna decembrie 2017, a fost de 105, în creştere cu 12 faţă de luna noiembrie 2017.

Potrivit INS, în luna decembrie 2017, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 6.589 căsătorii, cu 1.023 mai puţine decât în luna noiembrie 2017. Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr.202/2010 a fost de 2.751, cu 304 mai multe decât în luna noiembrie 2017.

Datele INS arată că numărul născuţilor-vii a fost mai mic cu 839 în luna decembrie 2017 faţă de aceeaşi lună din 2016, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 1.456 mai mic faţă de luna decembrie 2016.

Sporul natural a fost negativ atât în luna decembrie 2017 (-8.019 persoane), cât şi în luna decembrie 2016 (-8.636 persoane). Numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 13 mai mic în luna decembrie 2017, decât cel înregistrat în luna decembrie 2016.

Numărul căsătoriilor a fost, în luna decembrie 2017, cu 1.406 mai mare decât în aceeaşi lună din anul precedent. Prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 s-au pronunţat cu 400 divorţuri mai multe în luna decembrie 2017, decât în luna decembrie 2016, potrivit Agerpres.

Cele mai citite

Scandalul Clotilde Armand: Cum încalcă legea pentru a-și majora veniturile

În 2022, Clotilde Armand a primit lunar, pe lângă salariul său de aproximativ 4.000 de lei, un bonus, și acum este obligată să ofere...

Premieră mondială! Taxa pe care trebuie să o plătești dacă vrei să vizitezi Veneția

Veneția, una dintre cele mai frumoase și vizitate destinații din lume, se confruntă de mult timp cu provocări legate de turismul de masă, iar...

Nicu Ștefănuță: „În sfârșit, directiva privind violența împotriva femeilor a fost adoptată”

În ultima sesiune plenară din legislatura actuală, Parlamentului European a votat primul act legislativ al UE privind violența împotriva femeilor și violența domestică, care...
Ultima oră
Pe aceeași temă