10.6 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSocialPrimarul Mihai Chirica se plânge că a rămas fără 60 milioane de...

Primarul Mihai Chirica se plânge că a rămas fără 60 milioane de lei din cauza Revoluției Fiscale

“Marea surpriză pe care ne-a oferit-o Ministerul Finanţelor Publice prin reforma fiscală prin care ne-au jefuit, ne-au furat, ne-au luat 60 milioane de lei din veniturile proprii. Aceste fonduri ar fi trebuit să ne fie alocate prin impozitul pe venit colectat de la cetăţenii care muncesc în Iaşi. Cu toate acestea, vom încerca să compensăm prin alte venituri, în special din fonduri europene pentru care sunt deja semnate contracte de finanţare”, a declarat Mihai Chirica.

Potrivit acestuia, pe 18 ianuarie va fi publicat proiectul de buget local pentru anul în curs, iar de pe 20 ianuarie va fi lansată o perioadă de dezbatere publică timp de 15 zile, urmând ca pe 2 februarie să fie rezolvate eventualele contestaţii, pentru ca la jumătate aceleiaşi luni acesta să fie supus votării plenului Consiliului Local.

“Dezbaterile publice vom încerca să le facem în cadrul Primăriei Iaşi, în afara programului de lucru, inclusiv sâmbăta şi duminica, astfel încât orice persoană din Iaşi să poată participa cu propriile idei pentru buna realizare a bugetului local. (…) Nu am reuşit încă să primim sumele pe care le va transfera bugetul de stat pentru anul 2018 dar vom completa prin hotăriri de Consiliu Local pe măsură ce vor veni. În total, pe infrastructură au fost peste 1.000 de propuneri reabilitare ce vizează reparaţii de străzi, trotuare, amenajări gospodăreşti, locuri de joacă, reabilitare de instituţii de învăţământ sau spitale”, a mai spus primarul Iaşiului.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă