16.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSocialCSM decide dacă procurorul DNA Eugen Stoina va fi revocat din funcție

CSM decide dacă procurorul DNA Eugen Stoina va fi revocat din funcție

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a notificat DNA pe 11 ianuarie 2018, ora 19:30, că pe rolul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică a fost înregistrat un dosar penal referitor la un accident rutier în care a fost implicat un autoturism care aparţine şi care era condus de procurorul Eugen Stoina.

Accidentul s-a produs în Capitală pe 11 ianuarie 2018, în jurul orei 15:00, iar în urma impactului nu au rezultat victime care să fie spitalizate.

“Din datele care ne-au fost comunicate, a rezultat faptul că cel care a produs accidentul de circulaţie, prin aceea că nu a păstrat distanţa regulamentară între vehicule, este procurorul Stoina Eugen şi că acesta se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Precizăm că în ziua producerii accidentului, acesta se afla în concediul legal de odihnă pentru perioada 11-12 ianuarie 2018, aprobat de şeful de secţie”, arată DNA, într-un comunicat de presă.

Având în vedere aceste lucruri, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis, joi, către Secţia pentru Procurori a C.S.M. solicitarea de aviz în vederea revocării procurorului Eugen Stoina din funcţia de procuror DNA.

Potrivit informațiilor publicate de Sursazilei, procurorul Eugen Stoina avea o alcoolemie de 3,2 la mie. Această valoare este una uriașă și arată că Stoina era aproape de comă alcoolică.

De altfel, se pare că în ciuda faptului că accidentul a fost unul fără urmări, polițiștii l-au găsit pe Stoina dormind cu capul pe volan și fața plină de sânge.

Cele mai citite

Slănic Prahova: Urmează noi evacuări ale populației din zona craterului produs

Alți locuitori din Slănic, din apropierea craterului produs de surparea unei străzi, vor fi evacuați, joi, după ce autoritățile din Prahova au primit informațiile...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

Un atac rus cu bombe aeriene în orașul ucrainean Dergaci a rănit șase copii și un adult

Şase copii şi un adult au fost răniţi joi într-un atac rus cu bombe aeriene în oraşul Dergaci din regiunea Harkov, în nord-estul Ucrainei,...
Ultima oră
Pe aceeași temă