16.6 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSocialBărbat, lovit mortal de o tânără care conducea sub influența drogurilor

Bărbat, lovit mortal de o tânără care conducea sub influența drogurilor

Accidentul a avut loc pe Calea Bucureşti din Târgovişte, cauza probabilă a accidentului fiind neacordarea de prioritate la trecerea de pietoni. ”Din primele date, se pare că bărbatul se angajase în traversarea străzii pe trecerea de pietoni, deplasându-se pe lângă bicicletă. Bărbatul a decedat. Autoturismul era condus de o tânără din Târgovişte. Se efectuează cercetarea la faţa locului, urmând a se stabili cu exactitate împrejurările producerii evenimentului rutier”, a precizat IPJ Dâmboviţa.

În cauză se va întocmi dosar penal pentru ucidere din culpă. ”Conducătoarea auto a fost condusă la spital unde, în urma efectuării unui test, s-a constatat prezenţa în urină a următoarelor: cocaină, THC (Tetrahydrocannabinol, n.r.)”, mai informează sursa citată. Astfel, şoferiţa de 20 de ani va fi cercetată şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa unor substanţe psihoactive. 

Cele mai citite

Cum îţi promovezi afacerea când eşti la început de drum

Promovarea noului tău business, mai ales dacă nu ai la dispoziție un buget care să îţi permită să angajezi o agenție de marketing, poate...

1 august devine Ziua naţională a Salvamont România

Senatul a adoptat, în calitate de primă cameră sesizată, propunerea legislativă de instituire a Zilei Naționale a Salvamont România, care va fi sărbătorită în...

Google Maps face viața șoferilor mai ușoară. Ce funcții noi a introdus

Google Maps vine cu noi update-uri. Șoferii sunt principalii beneficiari, mai ales conducătorii de mașini electrice. Modificări aduse aplicației Google Maps Noua actualizare introduce suport îmbunătățit...
Ultima oră
Pe aceeași temă