12.9 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSocialAgenţia Mondială Antidoping suspendă activitatea laboratorului de la Bucureşti

Agenţia Mondială Antidoping suspendă activitatea laboratorului de la Bucureşti

Suspendarea a fost impusă ca urmare a unui număr de ”nonconformităţi” faţă de standardul internaţional pentru laboratoare, pentru care laboratorul de la Bucureşti fusese suspendat provizoriu în data de 29 noiembrie 2017.

De la data menţionată, procedurile disciplinare au fost îndeplinite de o comisie independentă de disciplină, mandatată să facă o recomandare către Comitetul Executiv al AMA/WADA cu privire la statutul laboratorului.

Suspendarea, care este luată în calcul de la data intrării în vigoare a sancţiunii provizorii, interzice laboratorului de la Bucureşti efectuarea oricăror activităţi antidoping, inclusiv analize de probe de urină şi sânge, menţionează comunicatul.

Pe perioada suspendării, probele care nu au fost analizate de laborator, probe aflate în procedură de confirmare şi alte probe care sunt supuse unei proceduri de confirmare (A şi/sau B), trebuie transportate în condiţii de siguranţă la laboratoare acreditate de AMA/WADA.

Laboratorul de la Bucureşti poate face apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, în termen de 21 de zile de la notificare.

În cazul în care laboratorul va îndeplini condiţiile impuse de comisia disciplinară, va putea aplica pentru reacreditarea sa înainte de expirarea suspendării de şase luni. Dacă aceste condiţii nu vor fi îndeplinite, Agenţia Mondială Antidoping ar putea prelungi suspendarea cu încă şase luni, se mai arată în comunicat, potrivit AGERPRES.

Cele mai citite

Vopsirea auto profesională. Etapele procesului de vopsire pas cu pas

Vopsirea auto profesională este un proces complex și meticulos, care implică mai multe etape distincte pentru a obține un finisaj impecabil și durabil. În...

Președintele clubului Rapid, Daniel Niculae, urmărit penal! Acuzațiile care i se aduc

Preşedintele clubului Rapid, Daniel Niculae, a fost pus sub acuzare de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru că l-a plătit şi ajutat...

Jack Grealish ar putea ajunge alături de Horațiu Moldovan! Atletico a pus ochii pe englez

În vârstă de 28 de ani, Jack Grealish își dorește să părăsească Manchester City la finalul acestui sezon. Cunoscut pentru talentul său în atac,...
Ultima oră
Pe aceeași temă