21 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSocial22 de români au murit din cauza gripei de la începutul anului...

22 de români au murit din cauza gripei de la începutul anului 2018

Ultima persoană care a murit este o femeie din Călăraşi, în vârstă de 65 de ani, care avea condiţii medicale preexistente şi era nevaccinată antigripal, a anunțat Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Doi polițiști de frontieră, răniți într-o acțiune de prindere a unor migranți

Doi poliţişti de frontieră din Timiş au fost răniţi noaptea trecută, în timp ce executau o acţiune de prindere în flagrant a unor călăuze...

Excesul de piele de la nivelul pleoapei superioare. Cauzele și tratamentul blefaroșalazisului.

În lumea esteticii și a chirurgiei plastice, excesul de piele de la nivelul pleoapelor, cunoscut sub numele de blefaroșalazis, poate fi mai mult decât...

Ghid complet despre tâmplărie din aluminiu

Tâmplăria din aluminiu a devenit o alegere populară pentru multe proiecte de construcție și renovare datorită proprietăților sale durabile și esteticii versatile. În acest...
Ultima oră
Pe aceeași temă