12.9 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSănătatePintea: România are nevoie de 144 aparate de radioterapie

Pintea: România are nevoie de 144 aparate de radioterapie

Potrivit ministrului, în luna noiembrie vor fi achiziţionate 10 aparate de radioterapie, urmând ca anul viitor să mai fie cumpărate alte zece, printr-un program al Băncii Mondiale.

“România are nevoie de 144 de aparate de radioterapie. Avem în acest moment 32 funcţionale. (…) Tratamentul pacientului bolnav de cancer este un tratament complex şi presupune tratament multimodal, aşa cum spun medicii. Asta înseamnă chimioterapie, radioterapie. (…) Din păcate, foarte mulţi pacienţi au nevoie de această procedură. (…) Începând cu luna noiembrie, vor mai fi achiziţionate zece aparate care vor fi montate în diverse locuri din ţară, prin programul Băncii Mondiale, iar anul viitor încă zece aparate, toate acestea vor fi instalate în spitalele publice”, a spus Pintea.

Referindu-se la citostatice, Pintea a precizat că două dintre cele 12 medicamente de acest fel cu risc de discontinuitate au intrat miercuri în ţară.

La rândul său, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a afirmat că recent a fost achiziţionat la Spitalul Colţea un aparatul de înaltă performanţă – un accelerator liniar pentru radioterapie – de aproape 1,5 milioane de euro, care va putea fi folosit la începutul lunii noiembrie, după ce va primi avizul DSP şi CNCAN.

Cele mai citite

Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete și a eliberat din funcție doi procurori

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 26 aprilie 2024, mai multe decrete. Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 3/2023 pentru modificarea...

Nicu Ștefănuță: „În sfârșit, directiva privind violența împotriva femeilor a fost adoptată”

În ultima sesiune plenară din legislatura actuală, Parlamentului European a votat primul act legislativ al UE privind violența împotriva femeilor și violența domestică, care...

Vopsirea auto profesională. Etapele procesului de vopsire pas cu pas

Vopsirea auto profesională este un proces complex și meticulos, care implică mai multe etape distincte pentru a obține un finisaj impecabil și durabil. În...
Ultima oră
Pe aceeași temă