16 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăPoliticăViorica Dăncilă va susține întâlniri la nivel înalt cu oficiali de...

Viorica Dăncilă va susține întâlniri la nivel înalt cu oficiali de la Bruxelles

Alături de cei doi oficiali sus-menționați, va fi „bineînţeles, o întâlnire cu comisarul european pe politici regionale, doamna Corina Creţu. (…) Este important pentru noi să arătăm deschidere şi cooperare atât cu statele membre UE, dar şi cu statele cu care avem un parteneriat strategic”, a precizat premierul Viorica Dăncilă, joi, la începutul şedinţei de Guvern, citează Agerpres.

Totodată, ea a menţionat că a avut o serie de întâlniri cu ambasadori acreditaţi la Bucureşti, iar aceste întrevederi vor continua în perioada următoare.

“Aşa cum am anunţat în discursul de învestitură, în perioada următoare, vom intensifica acţiunile de politică externă şi relaţiile economice cu statele partenere. Cred că acest lucru este foarte important. De asemenea, vom accentua dimensiunea europeană a guvernării, vom încerca să participăm activ la discuţiile privind viitorul economic şi, nu în ultimul rând, vom trata cu o atenţie deosebită şi ne vom mobiliza pentru creşterea ratei absorbţiei fondurilor europene. În spiritul celor afirmate, vă informez că am avut întâlniri cu o serie de ambasadori acreditaţi la Bucureşti în această săptămână, voi continua aceste întâlniri tocmai pentru a pune în practică ceea ce am promis în discursul de învestitură”, a adăugat Dăncilă.

Cele mai citite

3 genți de damă elegante, potrivite pentru ocazii speciale

În lumea modei, alegerea unei genți elegante pentru ocazii speciale poate fi esențială pentru a completa o ținută și a evidenția stilul și rafinamentul...

Instalațiile sanitare – Cum să le alegem pe cele mai calitative în funcție de buget

Un element esențial în amenajarea unei băi este bateria de chiuvetă baie. Cunoscută și sub...

EXCLUSIV. Surse liberale: Nicușor Dan a vrut să demisioneze după trei luni; PNL l-a oprit

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a vrut să demisioneze din funcție, după aproximativ trei luni de la preluarea mandatului, au declarat, pentru cotidianul...
Ultima oră
Pe aceeași temă