11.9 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăPoliticăToader, ironic la adresa lui Lazăr: Nu am ştiut că procurorul general...

Toader, ironic la adresa lui Lazăr: Nu am ştiut că procurorul general mi-a dat sfaturi

“Nu am ştiu că procurorul general mi-a dat sfaturi azi-noapte ce să fac eu dimineaţa asta. Sâmbătă şi duminică am fost la Iaşi, am ţinut cursuri, în felul acesta nu am stat sub presiune, cu comentarii, atitudini pro contra, eu mi-am văzut de treburile mele. OUG nu e opera mea, este emisă de Guvern, eu ca ministru cred că este o OUG necesară corerentă, tehnică, bună. Nu aş spune că există o presiune externă, poate nici presiune internă, sigur că există gesturi de nemulţumire. Tu ca demnitar trebuie să ai tăria, rezistenţa să îţi faci treaba corect, indiferent de nemulţumirile unora”, a declarat Tudorel Toader, la Antena 3.

Parchetul General a criticat, duminică seară, unele prevederi din OUG, avertizând că există pericolul ca acestea încalce ordinea constituţională. Ulterior, luni dimineaţă, Augustin Lazăr a criticat OUG pe legile justiţiei, precizând că acest act normativ va duce la îngreunarea soluţionării unor dosare importante aflate pe rolul Parchetului General, precum cel al protestului de pe 10 august, având în vedere că delegările procurorilor aduşi de la alte parchete să soluţioneze cauzele vor înceta.

Cele mai citite

Robert Kennedy Jr., nepotul lui John F. Kennedy, are probleme serioase de sănătate înainte de alegerile prezdențiale

Robert Kennedy Jr., nepotul fostului preşedinte american John F. Kennedy şi candidat independent la preşedinţia Statelor Unite, a suferit de grave probleme de sănătate...

România va avea avioane de luptă care pot transporta arme nucleare

România cumpără avioane de luptă F-35 iar acest model de avion poate transporta arme nucleare. Confirmarea privind capacitatea avionului F-35 de a transporta arme nucleare...

Trump nu a putut ajunge la sărbătoarea lui Putin, pentru că vremea a fost cam Stormy

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Omul care a anunțat că poate pune capăt războiului din Ucraina în 24 de ore, Donald Trump, regretă că nu a...
Ultima oră
Pe aceeași temă