11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăPoliticăRomânia și Coreea de Sud vor coopera în domeniile energiei și industriei...

România și Coreea de Sud vor coopera în domeniile energiei și industriei de apărare. Premierul coreean a fost primit de președintele Iohannis

Premierul coreean, Han Duck-soo, a fost primit de președintele României, Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni, în contextul vizitei oficiale pe care înaltul demnitar sud-coreean a efectuat-o în România.

Întâlnirea de la Palatul Cotroceni a avut loc la 10 mai 2023.

Președintele Iohannis a evidențiat momentul deosebit al relației bilaterale dintre România și Republica Coreea. Astfel, în anul 2023 se împlinesc 15 ani de la semnarea Parteneriatului Strategic dintre cele două state, precizează un comunicat transmis de Președinția României.

“Președintele României a susținut valorificarea potențialului cooperării bilaterale, arătând că relațiile dintre țara noastră și Republica Coreea pot înregistra un nou salt calitativ, prin actualizarea Parteneriatului Strategic în baza agendei comune adaptate priorităților actuale ale celor două țări. Între factorii care pot conduce la relansarea politică și economică a Parteneriatului Strategic, Președintele Klaus Iohannis a reliefat continuarea creșterii investițiilor sud-coreene în România – inclusiv a celor de tip greenfield -, care este susținută de țara noastră, dar și oportunitatea identificării de noi paliere de cooperare în domenii de interes comun precum energie, inclusiv energie nucleară, noi tehnologii, semiconductori, industria de apărare, infrastructură,  schimbări climatice”, precizează Președinția României.

Președintele României a salutat și semnarea, cu prilejul vizitei la București a premierului sud-coreean, a Memorandumului de Înțelegere între Compania Națională Administrația Porturilor Maritime S.A. și Autoritatea Portuară Busan.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...
Ultima oră
Pe aceeași temă