15.3 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăPoliticăNicolae Robu recidivează: „Unii pretinși jurnaliști sunt niște paraziți sociali ce trăiesc...

Nicolae Robu recidivează: „Unii pretinși jurnaliști sunt niște paraziți sociali ce trăiesc din taxă de protecție și taxă de asmuțire”

Declarațiile primarului vin după ce mașina unui jurnalist a fost incendiată în Timișoara.

„Nu contează a cui, nu contează de ce, nu contează nici măcar că, se pare, era o maşină nefolosită de mult -se vorbeşte că de circa un an şi jumătate!Faptul în sine că un bun al cuiva a fost incendiat este extrem de grav în sine! Am cerut Poliţiei Locale să-şi folosească toate capacităţile alături de instituţiile abilitate ale statului, pt identificarea făptaşului. Ar fi o mare bilă neagră pt oraşul nostru ca în el să se întâmple aşa ceva şi vinovatul să nu fie prins! Timişoara are şi trebuie să-şi păstreze faima de oraş sigur, de oraş al legalităţii, al libertăţii de manifestare, dar în acelaşi timp şi al ordinii publice desăvârşite! Am mare încredere că instituţiile statului vor rezolva cu celeritate cazul, dovedindu-şi o dată-n plus competenţa şi buna credinţă.”, a spus primarul.

Acesta a afirmat că „proprietarul maşinii incendiate este “jurnalistul” Dragoş Boţa, un om care mă calomniază de ani de zile aproape zilnic, un om, în opinia mea, de cea mai joasă speţă.”

„Eu am spus în mai multe rânduri, fără a personaliza -şi n-am personalizat şi nu personalizez pentru că nu pot susţine cu probe juridice ce ştiu, nu pot pentru că cei ce-mi dau informaţiile nu vor să-şi complice existenţa!- şi asum ce-am spus: unii indivizi doar se pretind jurnalişti, dar de fapt n-au nimic în comun cu jurnalismul, cu această extrem de importantă profesie a cărei slujitori adevăraţi au tot respectul meu, reiau ideea: unii indivizi doar se pretind jurnalişti, dar în fapt sunt nişte paraziţi sociali ce trăiesc din taxă de protecţie şi taxă de asmuţire! Astfel de oameni sunt capabili să se dedea la orice, LA ABSOLUT ORICE!”, a spus primarul Nicolae Robu,.

Edilul afirmă că, într-o intervenţie televizată, Dragoş Boţa nu s-a arătat, de fapt, deloc afectat de ceea ce i s-a întâmplat, pentru că mașina n-a mai fost pornită de un an şi jumătate.

„Întâmplarea nu a fost pentru el decât o nouă oportunitate, cu audienţă naţională, de atac mizerabil la persoana mea şi la Primăria Timişoara!”, a afirmat primarul.

„Pentru a nu fi greşit înţeles, insist: nimeni, de la cel mai cinstit şi cumsecade om, până la cel mai ticălos, cel mai penal, inclusiv, nu trebuie să ajungă să i se atenteze la bunuri sau, şi mai grav, la integritatea corporală. Cine se dedă la astfel de fapte, ORICINE-AR FI, trebuie prins şi pedepsit exemplar! În cazul în speţă, neprinderea făptaşului ar aduce nu numai prejudicii de imagine oraşului nostru, cunoscut până acum ca un oraş extrem de sigur, în care lumea îşi are un obicei în a se plimba relaxată pe străzi, prin superbele pieţe şi parcuri, pe minunatul mal al Begăi, până târziu în noapte, dar şi aureolă pt un om de nimic, cum este acest personaj aflat acum în postura de victimă. Voi accelera măsurile de creştere a securităţii în oraş prin generalizarea supravegherii video. Avem două subsisteme performante în prezent, vom realiza urgent altele pe lângă ele, atâtea câte se vor dovedi necesare”, a conchis acesta.

Cele mai citite

Plata ajutoarelor de 100 de euro pentru fermierii din vegetal și zootehnie începe din 15 mai

Plata subvenţiei de 100 de euro/hectar pentru sectorul vegetal pe cadrul de criză Ucraina, respectiv 100 euro/echivalent UVM pentru sectoarele suin şi avicol pentru...

A început oficial campania electorală pentru alegerile europarlamentare și cele locale

Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale a început oficial astăzi şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea...

Putin a vrut să guste din Europa, de ziua ei, dar a rămas doar cu oastea, a Ungariei, într-o măsea

Ilustrație: Marian Avramescu Cu ocazia Zilei Europei / Ziua Victoriei, președintele Federației Ruse, Vladimir Vladimirovici Putin, a vrut să guste din Bătrânul Continent și...
Ultima oră
Pe aceeași temă