14.4 C
București
marți, 14 mai 2024
AcasăPoliticăPaul Ionescu, consilierul lui Liviu Dragnea, audiat la DIICOT

Paul Ionescu, consilierul lui Liviu Dragnea, audiat la DIICOT

Paul Ionescu a ajuns la DIICOT pentru a da declaraţii într-un dosar instrumentat de Direcţie.

Surse judiciare au declarat pentru Mediafax, că audierea lui Paul Ionescu la sediul DIICOT nu are legătură cu dosarul în care s-a început urmărirea penală in rem pentru infracţiuni de înaltă trădare şi divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională în cazul plângerii depuse de Ludovic Orban împotriva premierului Viorica Dăncilă. Paul Ionescu a făcut parte din delegaţia care l-a însoţit pe preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, în vizita din Israel.

Vom reveni cu amănunte

Ludovic Orban, îi acuză pe Liviu Dragnea şi pe premierul Viorica Dăncilă de „difuzarea de informaţii cu caracter secret, uzurparea de funcţie şi refuzul de informare a Preşedintelui României” în cazul memorandumului privind mutarea Ambasadei Israelului.

Procurorii au început urmărirea penală pentru fapte, in rem, încă din data de 7 iunie, infracţiunile fiind de înaltă trădare şi divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională.

Procurorul-şef DIICOT, Daniel Horodniceanu, anunţa marţi că plângerea depusă de Ludovic Orban împotriva premierului Viorica Dăncilă este în lucru, precizând că încă nu au venit informaţiile solicitate de la SRI.

“Este în lucru. Ştiu că s-au făcut solicitări, exact cum vă spuneam, pe data de 6 iunie şi aşteptăm rezultatele”, a declarat Daniel Horodniceanu. Întrebat dacă au venit răspunsurile de la Serviciul Român de Informaţii, Daniel Horodniceanu a răspuns negativ. “Nu au venit, nu. Din ce ştiu eu nu, dar trebuie verificat”.

 

Cele mai citite

Medicul Adrian Marinescu, noi detalii despre starea de sănătate a actorului Florin Piersic

Medicul Adrian Marinescu, director medical la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Bucureşti, a precizat că starea de sănătate a actorului Florin...

Meciul Simonei Halep de la Trophee Clarins, amânat din cauza ploii

Meciul pe care Simona Halep trebuia să îl dispute astăzi în prima rundă a turneului Trophee Clarins de la Paris a fost amânat din...

Irina Bara, în optimile de finală ale turneului ITF de la Madrid

Românca Irina Bara s-a calificat în optimile de finală ale turneului ITF de la Madrid, după ce a învins-o în două seturi pe australianca...
Ultima oră
Pe aceeași temă