3 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăTechCriza politică, ziua a șasea. Războiul din PSD ne costă 30 de...

Criza politică, ziua a șasea. Războiul din PSD ne costă 30 de miliarde de lei. Ce vor face PNL, UDMR și USR privind votul pentru moțiunea de cenzură. Kelemen Hunor: Majoritatea trebuie să aibă posibilitatea și dreptul de a schimba premierul

UPDATE 22,20: Coaliția PSD – ALDE continuă să negocieze, luni seară, pe tema susținerii moțiunii de cenzură contra Guvernului Grindeanu. Pentru a vota moțiunea PSD – ALDE. UDMR are trei revendicări la care nu vrea să renunțe.


UPDATE 22,00: Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a fost sunat, luni seară, de fostul lider al PSD Viorel Hrebenciuc, în timpul întâlnirii pe care Kelemen Hunor a avut-o cu Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu pe tema moțiunii de cenzură.


UPDATE 21,00: Gabriela Firea, primar general al Capitalei și vicepreședinte PSD, a adresat un apel către Sorin Grindeanu, cerându-i "să facă gestul de onoare de a-şi da demisia" din funcția de premier, pe motiv că, în mod cert, moţiunea de cenzură de miercuri va trece în Parlament.


UPDATE 20,00: Președintele UDMR, Kelemen Hunor, susține că intrarea în dezbatere, luni, a unor proiecte legislative ale UDMR nu are nicio legătură cu negocierile asupra moțiunii de cenzură, întrucât s-a stabilit de la începutul anului că respectivele proiecte vor fi adoptate în această sesiune.


UPDATE 19,00: Liderul PSD, Liviu Dragnea, a anunțat că după moțiunea de cenzură va propune mai multe variante de premier, întrucât simte, încă, "usturimea" de la o singură variantă.


UPDATE 17.45: Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, luni, că nu s-a făcut niciun "troc" cu UDMR pentru a susține moțiunea împotriva Guvernului, coaliția de guvernare putând asigura majoritatea necesară.

"Această majoritate se va baza pe PSD și ALDE. Fac un apel la o minimă luciditate din partea premierului pentru a nu se ajunge la situația de a acorda un vot pentru moțiunea de cenzură. Ne dăm seama toți că suntem într-o criză politică care ne afectează. În loc să ne ocupăm de creșterea economică, legislație, modernizare, stăm să gestionăm o criză politică  S-au strâns 223 de semnături, avem amjoritatea necesară și nu ne facem probleme din acest punct de vedere. Cu UDMR-ul am discutat și despre o serie de chestiuni care țin de drepturile minorităților", a declarat liderul ALDE. 




UPDATE 17.30: Liviu Dragnea, șeful PSD, a declarat că a discutat cu liderul UDMR, Kelemen Hunor, despre sprijinul privind moțiunea împotriva Guvernului Grindeanu, adăugând că împreună caută soluții pentru a evita astfel de situații pe viitor. De asemenea, președintele Camerei Deputaților a susținut că fără sprijinul UDMR, moțiunea va avea sprijinul unei majorități confortabile. 

"Da, m-am întâlnit cu domnul Kelemen Hunor. Azi am discutat despre situaţia politică actuală, am mai discutat la telefon zilele trecute. E firesc, e dreptul majorităţii, un drept constituţional, legitim, de a-şi avea Guvernul. S-a spus la o televiziune că vindem Transilvania. Nu vindem Transilvania, nu vindem nicio regiune din țară. Am discutat despre situația actuală și despre ce este nevoie să modificăm pentru ca astfel de situații să nu mai apară", a declarat Dragnea.

UPDATE 17.00: Liderul deputaților social-democrați, Marcel Ciolacu, a declarat, luni, că, în acest moment, moţiunea de cenzură va cumula mai mult de 250 de voturi „pentru”. „În acest moment, avem 245 de semnături. Eu zic că o să fie peste 250 de voturi pentru moţiune”, a spus Ciolacu.

UPDATE 16.50: UDMR a decis cum se va poziționa față de moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu: minoritățile votează cum doresc. Președintele UDMR a explicat o asemenea eventualitate prin faptul cî UDMR are deja o colaborare cu PSD, încă din luna februarie 2017, iar liderii acestor formațiuni s-au întâlnit periodic.

”Moțiunea de cenzură este instrumentul oricărui Parlament de a controla, de a da jos Guvernul. Eu cred că un principiu trebuie să fie clar pentru toată lumea: cei care au fost votați și dețin majoritatea trebuie să aibă și posibilitatea și dreptul de a schimba inclusiv premierul, dacă doresc. Ei au dreptul să facă acest lucru. Ar fi fost bine să o fi făcut fără acest scandal, fără acest circ, dar rolul și până la urmă principiul trebuie să funcționeze indiferent cine asigură majoritatea”, a susținut Kelemen Hunor.

UPDATE 15.56: Deputatul PSD Alfred Robert Simonis a declarat, luni, la Parlament, că sunt foarte mulţi deputaţi şi senatori social-democraţi care nu sunt mulţumiţi de faptul că trebuie să voteze împotriva propriului guvern, astfel că cinci din şase parlamentari PSD de Timiş nu vor vota moţiunea de cenzură.

 „Sunt convins că nu voi fi exclus pentru că nu-mi exercit votul aşa cum a hotărât partidul. Cetăţenii m-au trimis în Parlament şi votez conform conştiinţei mele. Vă asigur că sunt foarte mulţi parlamentari care nu sunt mulţumiţi că trebuie să dăm acest vot împotriva Guvernului pe care noi l-am propus”, a spus deputatul PSD.

În opinia acestuia, moţiunea de cezură împotriva Guvernului Grindeanu nu va trece. „Moţiunea nu va trece. Există o teamă generalizată în PSD pe acest subiect şi nu numai”, a spus social-democratul. Întrebat câţi parlamentari din Timiş nu vor vota moţiunea de cenzură, Alfred Robert Simonis a spus că, din câte ştie el, cinci din şase.

Grupul parlamentar al PSD a decis ca deputatul social-democrat de Timiş Simonis Alfred Robert să nu mai fie secretar al grupului, ci simplu membru, Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor luând act de informarea PSD.

14.54: Liderul grupului PSD din Senat, Mihai Fifor, a precizat, luni, că din punctul său de vedere, moţiunea de cenzură depusă de PSD-ALDE împotriva Guvernul Grindeanu va fi adoptată miercuri, iar preşedintele Klaus Iohannis va numi un premier tot de la PSD-ALDE.

„Moţiunea de cenzură va trece miercuri şi, odată, cu trecerea moţiunii de cenzură sperăm să revenim la normalitate, adică la o ţară care să fie guvernată în mod legitim de un Guvern şi de un prim-ministru care să fie desemnat, aşa cum prevede Constituţia, pe baza propunerii majorităţii parlamentare şi, desigur, de un Guvern pe care să-l voteze Parlamentul aşa cum prevăd legile ţării în acest moment”, a spus Fifor.

Totodată, el s-a declarat convins că şeful statului va desemna un premier tot de la PSD-ALDE.

„Majoritatea parlamentară nu s-a schimbat cu nimic, Constituţia este aceeaşi, aşadar sunt întrunite toate condiţiile ca o propunere de premier din partea majorităţii parlamentare PSD-ALDE să fie acceptată de preşedintele Klaus Iohannis”, a spus Fifor.

14.30: Niculae Bădălău a declarat că moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu va trece cu un scor „substanțial”.

„Moțiunea de cenzură va trece cu un scor extrem de substanțial. Așa cum am informat și ieri, consider că și alți parlamentari din alte partide vor veni și vor vota. O să ne întâlnim și miercuri după moțiune și o să vedeți că am avut dreptate.  Cred că peste 20 și ne vom întâlni și miercuri după moțiune și o să vedeți că am dreptate”, a declarat Niculae Bădălău, la Parlament.

UPDATE 13.55: PNL nu votează moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu

13.50: Reprezentanții UDMR s-au întâlnit atât cu Sorin Grindeanu și Victor Ponta, cât și cu liderii coaliției de guvernare PSD-ALDE

Liderii Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR) au avut , luni, întâlniri atât cu premierul Sorin Grindeanu și secretarul general al Guvernului, Victor Ponta, cât și cu conducerile PSD și ALDE, respectiv Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu.


12.50: Liderul senatorilor PSD, Mihai Fifor, a declarat, luni, la Parlament, că nu există o discuție privind nominalizarea sa pentru funcția de premier.

„Categoric nu există o discuție în acest sens", a spus e, precizând că „sunt întrunite toate condițiile'' ca o propunere de premier din partea majorității parlamentare PSD — ALDE să fie acceptată de președintele Klaus Iohannis.

„Majoritatea parlamentară nu s-a schimbat cu nimic, Constituția este aceeași — așadar sunt întrunite toate condițiile ca o propunere de premier din partea majorității parlamentare PSD — ALDE să fie acceptată de președintele Klaus Iohannis", a arătat Fifor.

12.38:  Ministrul demisionar Sevil Shhaideh îi cere premierului Grindeanu să numească de urgență un secretar general interimar la Ministerul Dezvoltării

Ministrul demisionar al Dezvoltării, Sevil Shhaideh, i-a adresat, luni, o solicitare premierului Sorin Grindeanu, privind numirea de urgenţă a unui secretar general interimar şi a doi secretari generali adjuncţi, la Ministerul Dezvoltării, pentru ca activitatea în cadrul instituţiei să nu fie blocată, după ce șeful Executivului i-a demis pe secretarii de stat din instituție.

11.10: O ședință pregătitoare de Guvern va avea loc, luni, la ora 12.30, la Palatul Victoria, potrivit unor surse guvernamentale, citate de Agerpres.

Secretarul general al Executivului, Victor Ponta, anunța, sâmbătă, că la începutul acestei săptămâni va avea loc o ședință pregătitoare de Guvern în vederea reglării părții de avizare a unor proiecte de acte normative care trebuie adoptate urgent în ședința de Guvern.

„Astăzi (sâmbătă — n.r.) am lucrat cu aparatul din subordinea Guvernului și mâine (duminică — n.r.) vom avea o listă clară a acelor acte normative care trebuie adoptate fără întârziere. E vorba aici de fonduri europene, de diverse acte ale Guvernului care nu pot fi întârziate până se lămurește situația politică în Parlament a Guvernului. Luni vom avea o ședință pregătitoare să vedem exact partea de avizare. Sunt miniștri care și-au delegat atribuțiile unor secretari de stat, sunt alți miniștri care nu și le-au delegat și ei personal vor face partea de avizare. Și tot ce este absolut urgent, repet, absolut urgent, și care nu suferă amânare, voi prezenta premierului (…), în așa fel încât indiferent de situația politică să nu pierdem bani pentru țară, să nu pierdem acțiuni care nu pot să aștepte", declara Ponta.

11.05: UDMR ar urma să poarte luni negocieri atât cu reprezentanții Guvernului, cât și cu cei ai coaliției PSD-ALDE, preciza președintele formațiunii, Kelemen Hunor.

„Am vorbit, dar nu am negociat. Am vorbit cu domnul Dragnea, cu domnul Tăriceanu şi cu domnul Grindeanu, dar dacă cineva doreşte, negocierile le începem luni. Spunem răspicat că pentru această situaţie neplăcută, absolut de cartea recordurilor, coaliţia de Guvernare se face vinovată şi este responsabilă. Astăzi am analizat situaţia şi am primit un mandat de a discuta cu toţi cei care doresc o discuţie cu noi. Începând de luni vom discuta cu reprezentanţii Guvernului, ai coaliţiei de guvernare şi cu oricine doreşte să avem o discuţie pe această situaţie creată. Nu vrem să decidem în privinţa conflictelor de partid şi nu vrem să intervenim sau să arbitrăm”, a declarat Kelemen Hunor, după Consiliul Permanent al UDMR.

Totodată, el a precizat că nu are ambiţii în privinţa negocierilor. „Nu se pune problema să îl susţinem pe domnul Dragnea sau pe domnul Grindeanu. Trebuie să acceptăm că majoritatea are dreptul de a schimba Guvernul. Nu am discutat şi nu discutăm despre portofolii, nu discutăm despre asta până nu clarificăm principiile. Nu sunt personal interesat de poziţia de vicepremier. Nu am astfel de ambiţii nici dacă am ajunge la o asemnea fază a discuţiilor, dar nu sunt convins că ajungem până acolo”, a mai spus el.

10.49:  Mihai Fifor: Moțiunea de cenzură va trece fără niciun fel de problemă și va pune capăt unei situații fără precedent

Mihai Fifor a declarat că moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu va trece "fără niciun fel de problemă", calculele matematice arătând acest lucru, potrivit Agerpres.

10.18:  Ministrul demisionar al Internelor, Carmen Dan: Victor Ponta nu va destabiliza situația în PSD

Șefa demisionară a MAI, Carmen Dan, a declarat, luni, că, în PSD nu s-au discutat noi propuneri pentru funcția de premier, social-democrații așteptând rezultatele moțiunii de cenzură.

 


Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, și premierul Sorin Grindeanu luptă pentru fiecare vot înainte de moțiunea de cenzură. Ambele tabere promit că vor oferi baronilor locali cele 30 de miliarde de lei din Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Grindeanu a început prigoana oamenilor lui Dragnea.

Moțiunea de cenzură depusă de PSD împotriva Guvernului Sorin Grindeanu are nevoie de 233 de voturi pentru a fi aprobată. Ea a fost depusă, ieri, în Parlament şi a fost semnată de doar 222 de parlamentari, dar liderii PSD au anunțat că au o serie de absențe motivate. Dincolo de explicații este un prim semnal de alarmă pentru tabăra Dragnea, pentru că nu este clar dacă absenții chiar vor vota moțiunea de cenzură.

La ora actuală, PSD și ALDE au 244 de parlamentari, după ce câțiva parlamentari ALDE au fost excluși din partidul lui Călin Popescu Tăriceanu. Toate semnalele arată însă că parlamentarii PSD și ALDE nu vor vota în bloc. Conducerea PSD a anunțat că Liviu Dragnea este sprijinit de 39 de filialele ale partidului – cu două excepții Timiș (condusă de Grindeanu) și Caraș-Severin.

Însă, cele două filiale disidente îl lasă pe Liviu Dragnea fără nouă voturi – cinci parlamentari din Timiș (Matei Suciu s-a răzgândit și a trecut în tabăra lui Dragnea) și patru din Caraș Severin. Tabăra Dragnea se bazează pe doar 235 de voturi din tabăra PSD-ALDE, dar sunt posibile și alte dezertări, în primul rând din PSD Iași. Cu alte cuvinte, deși Grindeanu pare izolat la guvern (doar Augustin Jianu, vicepremier, și Victor Ponta, secretar general, apar alături de el), bătălia nu este încă încheiată.



Goana după voturi

În aceste condiții, ambele tabere din PSD au declanșat ofensiva atât în interiorul partidului, cât și în afara acestuia. Liviu Dragnea a pregătit întâlniri atât cu grupurile parlamentare ale PSD, cât și cu fiecare senator și deputat în parte. Președintele PSD a lansat o serie de promisiuni legate de funcții și de natură financiară, dublate de amenințări cu excluderea din partid. De cealaltă parte a baricadei, Victor Ponta, numit de Sorin Grindeanu secretar general al Guvernului, încearcă și el să atragă voturi din PSD.

Ponta, care este și deputat,  a fost, ieri, la ședința grupului parlamentar PSD din Camera Deputaților, dar a avut grijă să plece înainte de venirea lui Liviu Dragnea, care era la ședința grupului PSD din Senat. Ponta le-a cerut deputaților PSD să nu voteze moțiunea de cenzură, fluturând promisiunea că, dacă Sorin Grindeanu supraviețuiește la Palatul Victoria, va forma un nou guvern PSD-ALDE.
Ponta a avertizat că, dacă moțiunea trece, președintele Klaus Iohannis nu este obligat să nominalizeze un premier din partea PSD. Potrivit unor surse social-democrate, prima care i-a dat replica lui Ponta a fost Doina Pană, care l-a acuzat pe fostul ei şef din guvern, că îşi bate joc de colegi. A urmat secretarul general Marian Neacşu, susţinut de deputatul de Dolj Ion Călin, acesta din urmă clamând că PSD a fost întotdeauna un partid unit şi nimănui nu trebuie să-i fie permis să lovească în partid.


Declarația premierului Sorin Grindeanu, de duminică seară: 


 

Bătălia pentru PNDL

Un alt câmp de bătălie este lansarea de promisiuni de natură financiară pentru baronii locali ai PSD. Sevil Shaiddeh, ministrul demisionar al Dezvoltării, dăduse asigurări că Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) 2 pentru comunitățile locale,  în valoare de 30 de miliarde de lei, va continua. Stimularea baronilor locali este un element de bază în strategia lui Liviu Dragnea. ”Ordinele de finanțare pentru fiecare județ sunt în curs de semnare”, anunța Shaiddeh, cu referire la o primă tranșă de două miliarde de lei.

De partea cealaltă a baricadei, premierul Sorin Grindeanu a ieșit și el la rampă, de la Palatul Victoria, pe același subiect. El a acuzat-o pe Sevil Shaiddeh că vrea să folosească acest program în lupta politică. Premierul a anunțat că a blocat împărțirea de către Sevil Shaiddeh, ministrul demisionar al Dezvoltării, a banilor din Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) 2.

Grindeanu a semnat, ieri, ordinele de demitere pentru toți secretarii de stat și subsecretarii de stat din Ministerul Dezvoltării și pentru secretarul general al acestei instituții.  În total, au fost demise 12 persoane. ”De azi, Shaiddeh nu mai poate semna nici un act în legatură cu PNDL”, a fost mesajul  premierului. ”PNDL va trebui să continue, însă doar cu respectarea legii”, le-a transmis el baronilor locali. De altfel, anterior, premierul anunțase că Augustin Jianu este propus  ministru interimar al Dezvoltării și vicepremier.



Ziua porților deschise la PSD

Cum bătălia din PSD este pe muchie de cuțit, ambele tabere încearcă să atragă parlamentari din alte partide. Primele ținte sunt UDMR (30 de parlamentari) și Grupul Minorităților (17), aflate tradițional de partea puterii. Însă, acum, nu se știe cine mai reprezintă puterea. Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a anunțat că formațiunea sa va lua o decizie miercuri, înainte de votul la moțiunea de cenzură. Pe de altă parte, surse din grupul minorităților au afirmat că este posibil să se recomande un vot ”potrivit conștiinței”. Este, practic, un semnal că și grupul minorităților va negocia până în ultima clipă după modelul UDMR.

Sunt vizate și partidele din opoziție, care nu au participat la ședința de ieri dedicată prezentării moțiunii de cenzură. Noul președinte al PNL, Ludovic Orban, a anunțat că liberalii nu ar trebui să voteze împotriva lui Sorin Grindeanu. Decizia finală va fi luată astăzi de Biroul Politic al PNL. Cu toate acestea, au apărut informații neoficiale potrivit cărora PSD ar fi avut negocieri reușite cu patru parlamentari PNL.
Parlamentarii USR au anunțat că nu vor vota moțiunea de cenzură – vor fi prezenți în sală, dar nu își vor exprima opțiunea. După ce PMP a precizat, prin vocea președintelui Traian Băsescu, că nu se va implica în bătălia internă din PSD, social-democrații l-au racolat, ieri, pe deputatul PMP Octavian Goga. ”Strategia PSD este ca atunci când sunt oameni valoroşi, să aibă porţile deschise”, a anunțat Niculae Bădălău, președinte executiv al PSD.

Poșta specială, bagată la înaintare

Evoluția negocierilor a influențat și bătălia pentru calendarul moțiunii de cenzură. Dragnea are interesul ca votul să se desfășoare cât mai repede, pentru a bloca dezertările către tabăra Grindeanu. Tabăra adversă ar fi dorit amânarea votului, motiv pentru care invocat faptul că moțiunea nu poate fi citită în plen, pentru că nu a fost depusă la Regitratura Guvernului, închisă duminica. Susținătorii lui Dragnea au anunțat că o vor trimite la guvern cu poșta specială.

Ce reproșează PSD propriului guvern

Parlamentarii PSD şi ALDE susţin în moţiunea de cenzură ”România nu poate fi confiscată. Apărăm democraţia şi votul românilor” că doi dintre cei 27 de membri ai Guvernului, trecuţi voluntar sub comanda unui deputat, îşi împart posturi ministeriale şi lansează atacuri ridicole în toate direcţiile. ”<<Guvernul>> Ponta – Grindeanu – Jianu nu reuşeşte altceva decât să demonstreze că există politicieni care şi-au pierdut iremediabil busola bunului-simţ, onoarea şi demnitatea, confirmând o dată în plus justeţea deciziilor de retragere a sprijinului politic luate de conducerile PSD şi ALDE”, se arată în text.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

România atinge cel mai mare preț al energiei din 2024, pe fondul producției scăzute de energie regenerabilă

Scăderea producției de energie solară, cauzată de lipsa luminii solare, a dus la un deficit de producție, ceea ce a crescut semnificativ prețul energiei România...

George Simion a întrerupt dezbaterea Antena 3 CNN de la Parlament. Ce spune despre legăturile cu Rusia și ofițerii GRU

Candidatul AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a întrerupt, marți seara, dezbaterea Antena 3 CNN de la Parlament. Acesta a fost întrebat de jurnaliștii...

România atinge cel mai mare preț al energiei din 2024, pe fondul producției scăzute de energie regenerabilă

Scăderea producției de energie solară, cauzată de lipsa luminii solare, a dus la un deficit de producție, ceea ce a crescut semnificativ prețul energiei România...
Ultima oră
Pe aceeași temă