Kelemen Hunor: Parlamentul are dreptul să dea jos Guvernul. UDMR va decide până marți dacă susține moțiunea de cenzură. Ce oferă în schimb PSD

de Mihai Diac, Roxana Petre , 19 iunie 2017 - stire actualizata la ora 20:44, 19 iunie 2017
Kelemen Hunor

UPDATE 20,30: Trei Comisii ale Camerei Deputaților au amânat, luni seară, discuția pe tema proiectului de lege inițiat de UDMR care prevede scăderea pragului de la 20 la sută la 10 la sută în cazul numărului de persoane aparținând minorității naționale dintr-o localitate necesar pentru ca autoritățile să asigure folosirea limbii materne, informează Agerpres.

Comisiile juridică, pentru drepturile omului și pentru administrație ale Camerei Deputaților au amânat discuția pe acest subiect.

Deputații din cele trei comisii, convocați pentru ora 18,00 la dezbaterea acestui proiect de lege, au așteptat mai mult de o jumătate de oră, după care discuțiile au fost amânate.

Reprezentanții PNL au protestat față de acest mod de lucru și au criticat proiectul de lege.

"Suntem azi în Parlament în fața unui abuz pe care PSD-ALDE îl comit, nu numai împotriva intereselor României, dar și împotriva ideii de parlamentarism, chiar și împotriva ideii de conviețuire pașnică între majoritate și minoritate. Suntem în fața Comisiei juridice, convocată nestatutar împreună cu Comisia pentru administrație publică și Comisia pentru drepturile omului la ora 18,00. Timp de 40 de minute, fără nicio explicație, toți colegii din toate partidele au fost lăsați să aștepte, în timp ce liderii PSD, liderii ALDE și liderii UDMR au negociat alături trocul pe care intenționează PSD să-l facă pentru a-și menține puterea domnul Dragnea în PSD și în Parlament", a afirmat deputatul liberal Cătălin Predoiu.


UPDATE 20,00: Kelemen Hunor a susținut, luni seară, că proiectele legislative ale UDMR avizate luni de comisiile parlamentare nu au legătură cu negocierile cu PSD pe tema moțiunii de cenzură, informează Agerpres.

"În momentul de față există o majoritate în Parlament, formată de PSD-ALDE. Noi am asigurat de foarte multe ori voturi pentru proiecte punctuale și așa vom face și de acum încolo. (...) Legea care a fost astăzi în comisie la Senat a fost depusă acum trei-patru luni, și nu astăzi, nu ieri, nu săptămâna trecută. A fost dezbătută în comisii și astăzi s-a adoptat, probabil că va ajunge și în plen. Deci, nu azi-dimineață am scris proiectul de lege. (...) Noi am stabilit la începutul anului că aceste legi vor fi adoptate în această sesiune. Eu, la începutul anului, am spus că la sfârșitul sesiunii de primăvară vom face o analiză a colaborării noastre parlamentare și vom trage o linie. Mai sunt două săptămâni din această sesiune", a declarat Kelemen Hunor la Parlament.

Întrebat dacă nu i se pare ciudat că, în contextul în care miercuri va fi votată moțiunea de cenzură, proiecte inițiate de UDMR au trecut luni de comisiile parlamentare, Kelemen Hunor a răspuns: "Pentru mine, nimic nu e ciudat".

"Nu astăzi ne-am trezit să lucrăm diferite proiecte. (...) A fost o colaborare, zic eu, nici Legea salarizării poate n-ar fi trecut fără voturile noastre. (...) Se apropie sfârșitul sesiunii parlamentare, așa cum am spus de când am semnat acordul de colaborare cu coaliția, noi am prevăzut toate aceste proiecte", a punctat Kelemen Hunor.

Întrebat, de asemenea, cât este de realist scenariul intrării la guvernare a UDMR, Kelemen Hunor a menționat că acest subiect nu a fost în discuție luni.

"Nu este în discuție astăzi. Nu avem în vedere intrarea la guvernare, nu am discutat, nu este un subiect pentru noi", a susținut Kelemen Hunor.


UPDATE 16,45: UDMR va decide, luni sau marți, dacă susține moțiunea de cenzură contra Guvernului Grindeanu, care va fi votată miercuri, a anunțat președintele UDMR, Kelemen Hunor.

Întrebat dacă UDMR va vota contra lui Grindeanu, Kelemen Hunor a răspuns că nu știe deocamdată ce decizie va lua UDMR, dar "e posibil și acest lucru". Președintele UDMR a explicat o asemenea eventualitate prin faptul cî UDMR are deja o colaborare cu PSD, încă din luna februarie 2017, iar liderii acestor formațiuni s-au întâlnit periodic.

Pe de altă parte, Kelemen Hunor a recunoscut că el a avut întâlniri periodice și cu Sorin Grindeanu.

”Moțiunea de cenzură este instrumentul oricărui Parlament de a controla, de a da jos Guvernul. Eu cred că un principiu trebuie să fie clar pentru toată lumea: cei care au fost votați și dețin majoritatea trebuie să aibă și posibilitatea și dreptul de a schimba inclusiv premierul, dacă doresc. Ei au dreptul să facă acest lucru. Ar fi fost bine să o fi făcut fără acest scandal, fără acest circ, dar rolul și până la urmă principiul trebuie să funcționeze indiferent cine asigură majoritatea”, a susținut Kelemen Hunor.

Întrebat cum s-ar putea rezolva criza politică actuală din România, liderul UDMR a răspuns că "există o majoritate parlamentară, PSD - ALDE. Nu văd care e problema".

Trei comisii parlamentare din Camera Deputaților au fost convocate de urgență pentru a da un raport pe un proiect de lege esențial pentru UDMR, depus foarte recent - la finalul lunii mai. Viitoarea lege ar scădea pragul de 20%, cat este in prezent, la 10% al numărului persoanelor din rândul minorității naționale necesar pentru ca autoritățile să asigure folosirea limbii materne într-o localitate.

În paralel, Comisia de administraţie a Senatului a adoptat, luni, un proiect de lege privind consacrarea zilei de 15 martie ca sărbătoare a comunităţii maghiare din România, angajatorii putând acorda la cerere zi liberă pentru persoanele care aparţin comunităţii maghiare.


UPDATE 16.30: UDMR a decis cum se va poziționa față de moțiunea de cenzură a PSD împotriva Guvernului Grindeanu. "Minoritățile vor vota cum doresc", este anunțul partidului.

UPDATE „Decizia se va lua în cadrul Consiliului UDMR, marți seara sau miercuri dimineața” , a spus Attila Korodi.

El a mai precizat că „pe surse a văzut multe speculații”, dar că refuză să comenteze.

„Nu vă dau detalii despre aceste întâlniri, pentru că vor fi multe zilele acestea. Dacă vom ajunge la o concluzie relevantă, vă vom informa. Mandatul este ce este prioritar pentru UDMR, din punctul de vedere al unei forțe politice parlamentare. PSD ar trebui să aibă maturitatea să dea un conflict intern la o soluție. Pe de altă parte, fiind un partid parlamentar, nici nu poate să nu se poziționeze”,  a mai spus Attila Korodi.


 Liderii Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR) au avut , luni, întâlniri atât cu premierul Sorin Grindeanu și secretarul general al Guvernului, Victor Ponta, cât și cu conducerile PSD și ALDE, respectiv Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, informează Agerpres.

„A fost o întâlnire cu părțile, atât cu premierul, cât și cu PSD-ALDE, ca să înțelegem mai bine în ce situație suntem și unde ne aflăm. Noi vom continua analizele noastre interne. Decizia nu a fost luată'',  a declarat președintele grupului parlamentar UDMR din Camera Deputaților, Korodi Attila, pentru Agerpres.



 

Și șeful Senatului, președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a confirmat.

„Vă pot confirma. Am avut astăzi (n.r. — luni) discuții exploratorii. O să continue discuțiile cu ei astăzi și mâine și, pe măsură ce vom avansa în conținut, o să vă punem la curent", a spus Tăriceanu.

Totodată, el a confirmat că UDMR s-a întâlnit separat și cu Sorin Grindeanu și Victor Ponta.

Sâmbătă, președintele formațiunii, Kelemen Hunor, preciza că UDMR ar urma să poarte negocieri atât cu reprezentanții Guvernului, cât și cu cei ai coaliției PSD-ALDE, 

„Am vorbit, dar nu am negociat. Am vorbit cu domnul Dragnea, cu domnul Tăriceanu şi cu domnul Grindeanu, dar dacă cineva doreşte, negocierile le începem luni. Spunem răspicat că pentru această situaţie neplăcută, absolut de cartea recordurilor, coaliţia de Guvernare se face vinovată şi este responsabilă. Astăzi am analizat situaţia şi am primit un mandat de a discuta cu toţi cei care doresc o discuţie cu noi. Începând de luni vom discuta cu reprezentanţii Guvernului, ai coaliţiei de guvernare şi cu oricine doreşte să avem o discuţie pe această situaţie creată. Nu vrem să decidem în privinţa conflictelor de partid şi nu vrem să intervenim sau să arbitrăm”, a declarat Kelemen Hunor, după Consiliul Permanent al UDMR.


 

Totodată, el a precizat că nu are ambiţii în privinţa negocierilor. „Nu se pune problema să îl susţinem pe domnul Dragnea sau pe domnul Grindeanu. Trebuie să acceptăm că majoritatea are dreptul de a schimba Guvernul. Nu am discutat şi nu discutăm despre portofolii, nu discutăm despre asta până nu clarificăm principiile. Nu sunt personal interesat de poziţia de vicepremier. Nu am astfel de ambiţii nici dacă am ajunge la o asemnea fază a discuţiilor, dar nu sunt convins că ajungem până acolo”, a mai spus el.


 

Comentarii

  • Trebuie sa iesim la manifestatii!

    20 iunie 2017 1:53

    Sa cerem alegeri anticipate!

    raspunde comentariului
    • Coruptia ucide

      20 iunie 2017 5:20

      Noi nu mai ieșim în nici un fel, Am cerut destul în iarna demisia guvernului Grindeanu

      raspunde comentariului
  • ALEGERI ANTICIPATE! !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    20 iunie 2017 1:49

    Sa le cerem in strada!!!!!!!!!!!!!!!!!!! PSD este un partid de tradatori !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    raspunde comentariului
  • Costy Doctorul

    20 iunie 2017 0:10

    Pai, este forte clar ca Proiectul de Lege este asul din maneca lui Dragnea, pentru obtinerea de voturi la motiune! Acesta este primul pas catre autonomia tinutului secuiesc. Si uite asa asista o tara intreaga la marsaviile acestui demon Dragnea,care sacrifica interesul national, pentru interesul pur personal de a ramane liderul autoritar al PSD si de a scapa de puscarie!

    raspunde comentariului
  • Pistea

    20 iunie 2017 0:07

    ungurul doreste licitatie publica cu strigare libera.

    raspunde comentariului
  • ZORO

    19 iunie 2017 20:27

    NUMAI ALEGERILE ATICIPATE SUNT OPORTUNE PENTRU TARA SI POPOR. EI CEI CE AU MAFIOTIZAT RO O VOR INCASA ORICUM URAT DE TOT............

    raspunde comentariului
  • Gina -

    19 iunie 2017 20:25

    Se pare ca BirchalL a UNS unde trebuie si ea va fii noul prim ministru ,e din neamul lui Ana Pauker ,aceeasi etnie cu alta palarie

    raspunde comentariului
  • Ion

    19 iunie 2017 20:25

    As vrea sa vad dinou POPORUL in strada in fata Parlamentului. Eu cred ca mi se indeplineste dorinta. Unde vor fugi ca hoti...

    raspunde comentariului
    • Trebuie sa iesim in strada!

      20 iunie 2017 1:52

      Tradatorii astia sunt in stare de orice. Nu vom sti exact ce au oferit UDMR-ului!

      raspunde comentariului
  • jianu

    19 iunie 2017 20:23

    Ungurimea ne vinde ca de obicei .Mai bine s-ar duce ******** in Ungaria ca alianta lor cu PSD il scapa pe Dragnea .rusine ,scarbelor

    raspunde comentariului
  • Alexandru Lazarescu

    19 iunie 2017 19:45

    Revolta lui Grindeanu impotriva dictatorului Dragnea are inocenta si frumusetea Primaverii de la Praga. Dar vine KGB-ul si UDMR-ul si rezolva problema ! Grindeanu are frumusetea tinerilor care incearca sa opreasca cu pieptul lor inaintarea tancurilor rusesti . Dar ca intotdeauna se gasesc vanzatori de neam si de tara, mai ales cand sunt din neamul hunilor si tatarilor. Asa sa le ajute celor ce se inchina la Dracnea !Ajuta Doamne Romania sa scape de naparcile KGB-iste, de sobolanii rosii !

    raspunde comentariului
  • Anton

    19 iunie 2017 17:52

    Se pare ca jocurile sint deja facute Dragnea si ceata sa de PITIGOI vor trece motiunea .Citiva PNL-sti vor trece in barca PSD , se vor curata apele , UDMR -ca intodeauna oportunista inclinindu-se spre cel care da mai mult . SCOPUL SCUZA MIJLOACELE...Grindeanu va cadea si urmeaza propunerea PSD pentru un nou Pim Ministru Macar se vor cunoaste cei care au tradat Urzeala Tronurilor- varianta Dimbovita !

    raspunde comentariului
    • Stef

      20 iunie 2017 5:19

      Doar atât, Grindeanu va cădea? .Doamna Kodrutza trebuie sa se autosesizeze și Grindeanu la pușcărie, Ponta la bulau

      raspunde comentariului
  • vasile

    19 iunie 2017 17:23

    Iată cine vinde țara ungurilor...PSD. Ca să-i atragă de partea lui, psd le face o ofertă generoasă....Probabil că Ponta și Grindeanu, ca să contracareze, le vor face una și mai și...și tot așa....Din toată cearta asta câștigă doar UDMR. Și ajunge o ceartă de felul asta o dată la patru ani....

    raspunde comentariului
  • Taxe MICI

    19 iunie 2017 17:21

    Cind e vorba de Roamania, udmr n-are ce cauta in politica - au spus-o ei insisi frunda noi nu reprezentam Romania...

    raspunde comentariului

Ultima ora

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Urmareste-ne pe Facebook

Copyright © 2014. Toate drepturile rezervate RomaniaLibera.ro

Dezvoltat de Bluebay Design