15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSportPremierul Sorin Grindeanu a lăsat-o fără drept de semnătură pe Sevil Shhaideh...

Premierul Sorin Grindeanu a lăsat-o fără drept de semnătură pe Sevil Shhaideh și a demis toți secretarii de stat din Ministerul Dezvoltării. Deciziile au fost publicate duminică în Monitorul Oficial. Shhaideh a făcut plângere penală

UPDATE 17,20: Sevil Shhaideh, fost vicepremier și fost ministru al Dezvoltării Regionale, a depus duminică plângere penală la adresa premierului Sorin Grindeanu, după ce acesta a lăsat-o fără drept de semnătură.

"Chiar dacă eu am avut competențele delegate către secretarii de stat, prin această măsură a domnului Grindeanu, toate atribuțiile îmi revin. Încă sunt ministru al Dezvoltării, chiar dacă sunt un ministru demisionar și îmi voi exercita competențele conform legii și conform mandatului pe care îl am. Prin intenția domniei sale, a dovedit ce am afirmat și aseară – dorește blocarea dezvoltării acestei țări, blocarea fondurilor europene. Să nu uităm că mâine erau discuțiile cu reprezentanții Comisiei Europene pentru închiderea condiționalităților ex-ante. Deci blochează și aceste elemente. În acest moment, sunt cu întregul aparat de specialitate pentru a analiza efectelele juridice ale deciziilor domniei sale. Nu permit totuși unei persoane cu pregătirea domniei sale să facă acuze de la un pupitru care, de fapt, nu îl mai reprezintă, să spună, despre mine, elemente pe care nu le dovedește. În acest moment, iau în calcul să fac o plângere împotriva domniei sale cu privire la afirmațiile pe care le-a făcut. (…) Mi-am contactat avocații. Îi voi face plângere penală pentru afirmații mincinoase", a precizat Sevil Shhaideh la Antena 3.


UPDATE 16,30: Deciziile premierului Grindeanu privind eliberarea din funcție pentru toți secretarii de stat din Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, pentru secretarii adjuncți, secretarul general al MDRAPFE și adjuncții acestuia au fost publicate duminică în Monitorul Oficial, informează Agerpres.

Publicarea unui act normativ, duminică, în Monitorul Oficial este oarecum neobișnuită, întrucât această instituție nu lucrează de obicei duminica.

Altfel, prin Decizii ale prim-ministrului, au fost demiși cinci secretari de stat din cadrul MDRAPFE: Ciprian Lucian Roșca, Virgil-Alin Chirilă, Mihail Doruș, Sirma Caraman, Luminița Zezeanu.

Totodată, Grindeanu a decis eliberarea din funcție a patru subsecretari de stat de la MDRAPFE: Marcel Alexandru Stoica, Angel Gheorghiu, Adriana-Mihaela Udroiu, Mihai Grigore.

Premierul a semnat și Decizia de încetare a exercitării atribuțiilor aferente funcției de secretar general al MDRAPFE în cazul Ionelei Stoian și celei de secretar general adjunct pentru Mihaela Dincă și Iuliana-Camelia Coporan.


Premierul Sorin Grindeanu a anunţat duminică la Guvern că a demis toţi secretarii de stat, secretarul general şi secretarul general adjunct de la Ministerul Dezvoltării, pentru ca Sevil Shaidehh să nu mai poată semna nimic, nici măcar prin interpuşi.

”Nu accept ca acest program (PNDL) să fie folosit în scopuri politice şi nu am de gând să tolerez aşa ceva şi tocmai pentru a înlătura orice umbră am semnat astăzi ordinele de demitere pentru toţi secretarii de stat din Ministerul Dezvoltării, pentru secretarul general şi secretarii generali adjuncţi. De astăzi, doamna Sevil Shaidehh nu mai poate semna nici dumneaei, nici prin interpuşi niciun act care să aibă legătură cu PNDL”, a spus primul ministru în funcție.

El a precizat că o invită pe Sevil Shhaideh luni la o discuţie pentru a-i comunica stadiul proiectelor în derulare. "Ştiu că este un om care în final va respecta legea", a spus Grindeanu, ușor ironic.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Luis Rubiales, fostul președinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, ar putea ajunge la închisoare

Luis Rubiales, fostul preşedinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, riscă să ajungă la închisoare din cauza problemelor ce continuă după finala Cupei Mondiale de...

Guvernul va da un OUG joi prin care numărul funcțiilor de conducere ar putea ajunge la 10% în aparatul de stat

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă(OUG) privind modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum posibilitatea stabilirii, în anumite...

Copilul tău și-a pierdut pofta de mâncare? Iată ce trebuie să faci!

Lipsa de apetit la copii reprezintă o problemă comună, care adesea îngrijorează părinții. Este esențială o abordare atentă și informată pentru a identifica cauzele...
Ultima oră
Pe aceeași temă