UPDATE 0,00: PNL și-a ales, duminică seară, cei 16 membri ai Biroului Executiv, după ce în cursul zilei au fost stabiliți cei 16 vicepreședinți, prim-vicepreședinții și secretarul general.
Au fost aleși: Vlad Nistor — vicepreședinte pe politică externă, apărare și siguranță națională; Dan Leoreanu, — vicepreședinte pe administrație, ordine publică, siguranța cetățeanului, fonduri europene și dezvoltare regională; Ben-Oni Ardelean — vicepreședinte pe justiție și drepturi cetățenești; Florin Cîțu — vicepreședinte pe buget, politici fiscale, familie și protecție socială.
Sulfina Barbu a fost aleasă vicepreședinte pe sănătate, muncă, familie și protecție socială.
Dan Motreanu a fost ales vicepreședinte pe educație, cercetare, tineret, sport, cultură, culte și minorități; Adrian Oroș — vicepreședinte pe agricultură, dezvoltare rurală, industrie alimentară și mediu, ape și silvicultură; Virgil Guran — vicepreședinte pe infrastructură de transport, comunicații și societate informațională.
Secretar general al PNL a fost ales deputatul de Bistrița Robert Sighiartău.
UPDATE 16,45: Președintele PNL, Ludovic Orban, a avut duminică în cadrul Consiliului Național o intervenție în care le-a transmis liberalilor să voteze fiecare propriile valori, astfel încât cei mai buni să fie aleși, informează Agerpres.
Reacția președintelui PNL a venit după ce președintele organizației de București, Cristian Bușoi, a făcut apel la colegi să păstreze secretul votului.
"Mă alătur îndemnului domnului Bușoi. Vă transmit un mesaj simplu: votați cum vă dictează conștiința. Nimeni nu vă poate obliga să arătați votul. Oamenii care candidează nu trebuie să câștige voturi prin încercarea de a-i intimida sau de a-i controla pe unii sau pe alții. Suntem pe propriile picioare și fiecare trebuie să voteze conform propriilor valori, propriului discernământ pentru ca cei mai buni să fie aleși", a spus Ludovic Orban.
Președintele PNL București, Cristian Bușoi, susținuse anterior că au fost colegi nemulțumiți de unele aspecte privind votul.
"Nu vreau să detaliez, pentru că totuși trebuie să avem grijă de imaginea partidului, dar s-a creat o supărare și o tensiune care puteau să ducă la niște decizii pe care nu le-am fi dorit. Fac un apel (…) s[ nu se mai meargă cu voturile în sală, să se păstreze secretul votului. Să încercăm să păstrăm totuși un spirit de corectitudine. (…) Trebuie să ne reunim toți într-o echipă. Nu trebuie ca lucruri grave din punct de vedere procedural să umbrească spiritul de echipă al PNL", a spus Bușoi.
Apelul lui Orban apare după ce liderul PNL Timiș, Alin Popoviciu, candidat la funcția de vicepreședinte regional pentru zona de Vest, l-a acuzat în ședința Consiliului Național de Coordonare (CNC) pe contracandidatul său Gheorghe Falcă (Arad), că le-a cerut delegaților să arate buletinele de vot.
După ce sâmbătă a fost ales președintele PNL, în persoana lui Ludovic Orban, liberalii se reunesc duminică în Consiliul Național de Coordonare.
Cu acest prilej, vor fi aleși patru prim-vicepreședinți, secretarul general, 16 vicepreședinți: opt vicepreședinți pe domenii, coordonatori ai comisiilor de specialitate și opt vicepreședinți pe regiunile de dezvoltare, și 16 membri pentru Biroul Executiv.
De asemenea, în cadrul Consiliului vor fi aleși trezorierul și membrii Comisiei Naționale de Revizie și Cenzori (CNRC) și Comisiei de Arbitraj (CA). Secretarul general al liberalilor va fi propus de președintele PNL.
Sâmbătă, liberalii și-au ales noul președinte în cadrul Congresului partidului la care au participat aproximativ 5.000 de delegați. Ludovic Orban a câștigat detașat șefia partidului în fața contracandidatului său, Cristian Bușoi.