Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, susţine că Sorin Grindeanu a avut "un plan malefic pentru a distruge PSD", acest lucru fiind dovedit de atitudinea pe care premierul a avut-o la şedinţa Comitetului executiv al partidului.
”Politica e un sport de echipă. Intrăm într-o formaţiune politică sau alta pornind de la ideea că avem aceleaşi idealuri cu toţi colegii din acel partid politic, respectăm statutul acelei formaţiuni, deciziile luate de conducerile alese statutar la vârful respectivului partid politic. Faptul că acum aceste reguli sunt călcate în picioare de domnii Grindeanu şi Ponta ne duce cu gândul că ce nu au reusit inamicii politici vor reusi cei doi foşti colegi. (…) Dacă la Comitetul executiv domnul Grindeanu nu ar fi şters-o englezeşte, probabil că altul ar fi fost deznodământul. Domnia sa a dovedit, prin comportament, că, de fapt, urmărea un plan malefic, de distrugere a PSD. A venit, a sfidat colegii şi în momentul în care s-a luat pauză s-a reîntors şi a spus că el nu îşi va da demisia decât dacă preşedintele ţării va garanta că va numi un premier tot de la PSD. În momentul în care domnul Dragnea l-a adus de mână în faţa noastră, a membrilor CEx, şi ne-a rugat să îl susţinem să fie prim-ministru, domnul Grindeanu nu a făcut nicio legătură sau condiţionalitate cu preşedintele ţării. Acum, la final, nu se mai raporteaza la noi, cei care l-am susţinut să fie prim-ministru, face raportări la preşedinteleţării. Este incorect ”, a declarat sâmbătă Gabriela Firea la Antena 3.
Ea a mai susţinut faptul că autorul acestei operaţiuni neconstituţionale şi ilegale este Victor Ponta.