10.6 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăPoliticăIohannis solicită Parlamentului reexaminarea Legii privind organizarea judiciară

Iohannis solicită Parlamentului reexaminarea Legii privind organizarea judiciară

“Prin conţinutul lor normativ, unele dintre aceste dispoziţii sunt neclare, lipsite de coerenţă şi previzibilitate, putând afecta exigenţele constituţionale şi standardele europene şi internaţionale în materie de independenţă şi bună funcţionare a sistemului judiciar, motiv pentru care se impune reexaminarea acestora de către Parlament”, susţine Iohannis în cererea de reexaminare transmisă preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Klaus Iohannis a trimis vineri preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, o cerere de reexaminare a Legii privind organizarea judiciară, care reglementează activitatea autorităţii judecătoreşti. 

Şeful statului spune că unele prevederi pot afecta independenţa şi bună funcţionare a sistemului judiciar, motiv pentru care se impune reexaminarea de către Parlament.

Klaus Iohannis a atacat această lege şi la Curtea Constituţională, care în 30 mai a respins ca inadmisibilă obiecţia de neconstituţionalitate formulată de către şeful statului. În sesizarea transmisă CCR, Iohannis se referea şi la Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, spunând că limitarea numărului de posturi la 15 contravine chiar rolului Ministerului Public, legiuitorul creând o structură deosebit de suplă prin raportare la competenţele atribuite şi prin raportare la importanţa cauzelor pe care le instrumentează.

Cele mai citite

Secta Nicușor Dan e bântuită de sindromul cartofului de pe canapea

Cel mai recent sondaj de opinie din București, realizat de Sociopol, arată o constantă a ultimelor cercetări sociale: Nicușor Dan se menține la cota...
Ultima oră
Pe aceeași temă