Premierul Sorin Grindeanu a afirmat, joi, că există riscul ca PSD să piardă guvernarea, ceea ce ar însemna că „toată puterea din România” va fi transferată la președintele Klaus Iohannis.
Într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, premierul a afirmat că este gata să își prezinte demisia în momentul în care șeful statului va nominaliza un premier social-democrat.
„De peste 20 de ani sunt în PSD. Și vă asigur de respectul meu pentru tot ce ați făcut în acest partid. Vă garantez că nu mă agăț în niciun fel de funcția de Prim-ministru, pe care o ocup și datorită susținerii pe care mi-ați acordat-o. Vreau să mă asigur că președintele României va nominaliza un premier tot din partea PSD, iar atunci sunt gata să îmi prezint demisia. Există riscul iminent ca PSD să piardă guvernarea, iar în acest moment îi transferăm practic președintelui Iohannis toată puterea în România. Nu putem accepta această situație! Vă propun o largă consultare în partid, cu toți cei care muncesc și cred în mod real în PSD!
Vreau să cântăriți bine ce decideți astăzi. Avem o datorie față de România. Partidul nostru a fost mereu un reper de stabilitate, pe noi nu ne definesc crizele interne. PSD trebuie să rămână un pilon de competență și responsabilitate”, a scris Sorin Grindeanu, pe Facebook.
Fostul premier al României, Dacian Cioloș, a afirmat, joi, după ce coaliția de guvernare PSD – ALDE i-a retras sprijinul politic premierului Sorin Grindeanu, că „ceea ce se întâmplă acum nu este o simplă criză politică”, calificând situația drept „un spectacol iresponsabil, trist și dureros pentru România”.
Într-un mesaj postat în cursul dimineții pe aceeași rețea de socializare, premierul Sorin Grideanu a adresat, joi, pe pagina sa de Facebook, un mesaj tuturor susținătorilor săi.
„Le mulțumesc primarilor și membrilor PSD care m-au susținut, dar și românilor din afara politicii, care mi-au trimis mesaje pe Facebook. Forța Partidului Social Democrat a stat și stă în sutele de mii de membri care ne-au dus spre victorie. Tuturor membrilor acestui partid, le spun: să nu vă fie frică să fiți de partea bună! România are nevoie de stabilitate și de responsabilitate în actul de guvernare!”, a scris șeful Executivului.
Coaliția de guvernare PSD – ALDE a decis, miercuri, retragerea sprijinului politic pentru Guvern și i-a cerut demisia premierului.
Premierul Sorin Grindeanu a declarat, miercuri seara, că nu îşi dă demisia şi că i s-a propus şefia mai multor instituţii ale statului, doar ca să îşi dea demisia. De asemenea, a precizat că va rămâne în PSD. Grindeanu a transmis multora din colegii CEx că îi pare rău că au trecut prin această experienţă neplăcută, cerându-şi scuze. El a început prin a le mulţumi românilor pentru sprijin şi primarilor şi membrilor de partid care i-au transmis mesaje de susţinere.
Purtătorul de cuvânt al Preşedintelui României, Mădălina Dobrovolschi, a precizat, joi, că un nou premier poate fi desemnat doar dacă se întrunesc condițiile din Constituție.
„Vă informez că președintele a primit scrisoarea semnată de președinții PSD și ALDE, prin care anunță retragerea… Președintele a luat act că se dorește schimbarea Cabinetului. Potrivit Art. 106 din Constituție, funcția de membru al Guvernului încetează în urma demisiei, a revocării, a stării de incompatibilitate. Cfm. Art 107 din Legea Fundamentală, dacă prim-ministrul se află într-una dintre situații, președitele va desemna un alt membru al Guvernului ca premier interimar, până la desemnarea altui prim-ministru. Când funcția de prim-ministru va deveni vacantă, fie prin demisie, fie prin adoptarea în Parlament a moțiunii de cenzură, președintele va desemna un alt candidat. În condițiille în care Guvernul va fi demis, președintele va urma cu celeritate pașii. Președintele solicită rezolvarea crizei politice din interiorul coaliției, pentru a evita instabilitatea politică”, a declarat Mădălina Dobrovolschi.
Pe aceeași temă:
După jumătate de an în care și-a jucat cuminte rolul de cățeluș al lui Dragnea, Grindeanu a mâncat jăratec și s-a transformat într-un cyborg ofensiv care a șters podeaua de la Palatul Victoria cu primul teleormănean al țării.
Temutul dictator Mobutu Sésé Seko obișnuia să-și schimbe guvernul o dată la șase luni, fără motiv, doar pentru a demonstra că el este șeful. „În tradiția africană nu acceptăm niciodată doi șefi“, așa explica fostul lider al Zairului (Congo-Kinshasa) necesitatea dictaturii. Și tot el le dădea lecții publice norocoșilor sau ghinioniștilor din anturajul său: „Dacă vreți să furați, furați frumos, fiindcă dacă furați prea mult dintr-o dată și deveniți bogați peste noapte, veți fi prinși“.