17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSportȘoc! Deputații vor o zi în plus de muncă în plen

Șoc! Deputații vor o zi în plus de muncă în plen

Liderii grupurilor din Camera Deputaţilor vor modificarea programului săptămânal de lucru, pentru a avea o zi în plus de activitate în plen, potrivit News.ro. PNL a acuzat faptul că nu se lucrează suficient din cauza comisiilor care solicită să aibă activităţi în paralel cu şedinţele de vot, dar şi din cauza programului foarte scurt în plen.

Discuţiile au pornit în şedinţa conducerii Camerei Deputaţilor de luni, 29 mai. Potrivit stenogramei şedinţei, liberalul Victor Paul Dobre a contestat o solicitare a Comisiei juridice de a lucra în paralel cu plenul în zilele de luni, în condiţiile în care programul normal presupune activitate în comisii în ziua de marţi, arată News.ro.

Deputatul PSD Florin Iordache, membru al Comisiei juridice, a explicat că este nevoie de acest program pentru că ordinea de zi a Comisiei este mare şi nu este timp suficient pentru a o parcurge într-o singură şedinţă.

O discuţie similară a apărut şi în momentul în care se discuta despre prelungirea programului Comisiei de agricultură.

"În ritmul acesta, despre ce lucrări ale Parlamentului mai discutăm? Deci, lunea în plen este numai o oră, la care jumătate din comisii solicită să lucreze în paralel, marţea o oră şi jumătate, totuşi cred că, avem…., ar trebui să avem un anumit respect faţă de oamenii care ne-au ales.
Mi se pare că ducem plenul Parlamentului într-o situaţie destul de nelalocul ei", a spus liberalul Victor Paul Dobre.

Liderul deputaţilor PSD, Marcel Ciolacu, l-a susţinut pe Dobre şi a spus că este nevoie de o discuţie cu preşedintele forului, Liviu Dragnea.

PMP a anunţat că susţine această variantă.

Cele mai citite

Scandalul Sanimed/Hideg: Dezvăluiri, Denunțuri și Dinamica Justiției în România

Recentele dezvăluiri din presă, generate de denunțul spontan al omului de afaceri Cătălin Hideg împotriva unei prestigioase case de avocatură din România, precum și...

Nicu Ștefănuță: „În sfârșit, directiva privind violența împotriva femeilor a fost adoptată”

În ultima sesiune plenară din legislatura actuală, Parlamentului European a votat primul act legislativ al UE privind violența împotriva femeilor și violența domestică, care...

Vopsirea auto profesională. Etapele procesului de vopsire pas cu pas

Vopsirea auto profesională este un proces complex și meticulos, care implică mai multe etape distincte pentru a obține un finisaj impecabil și durabil. În...
Ultima oră
Pe aceeași temă