Politicianul satului: Mihai Tudose, premierul cash and carry | ACADEMIA CAȚAVENCU

Am înţeles, în sfârşit, de ce este premierul Mihai Tudose în permanenţă transpirat. Cred că aţi observat cum îi luceşte faţa când apare la televizor. Domnu’ premier nu foloseşte card bancar, aşa cum s-a destăinuit public. I-e frică să nu-i fure banca banii. Nu vrea să achite comisioane de administrare. Aşa că este nevoit să care peste tot o geantă doldora de cash. Pentru plăţile zilnice.

Share

Academia Catavencu 0 comentarii

Actualizat: 02.09.2017 - 09:02

Am înţeles, în sfârşit, de ce este premierul Mihai Tudose în permanenţă transpirat. Cred că aţi observat cum îi luceşte faţa când apare la televizor. Domnu’ premier nu foloseşte card bancar, aşa cum s-a destăinuit public. I-e frică să nu-i fure banca banii. Nu vrea să achite comisioane de administrare. Aşa că este nevoit să care peste tot o geantă doldora de cash. Pentru plăţile zilnice.

Exact ca preşedintele SUA, care are mereu în preajmă valiza cu care poate lansa un atac nuclear. Cu diferenţa că liderul de la Washington nu-şi duce singur valiza. Are un aghiotant de la Secret Service care i-o cară. Mihai Tudose nu-şi permite acest lux. Dacă ar pune vreun consilier să-i care geanta cu bani gheaţă, ar putea fi săltat oricând de DNA pentru corupţie. Cum naiba să plimbi toată ziulica o geantă cu bani prin Palatul Victoria? Dubios.

Mi-l şi imaginez pe Mihai Tudose în ziua de salariu. Cum deschide el tacticos geanta, probabil tip diplomat, iar doamna „Jeni” (de la „jenată”- n.red.) de la casieria Guvernului îi strecoară complice fişicurile cu bani. Ştiţi filmele alea clasice cu mafioţi, care deschid genţile simultan, ca să demonstreze că nu-şi trag ţeapă unul altuia? Într-una e cocaină, în alta dolari. Aşa arată, probabil, şi scena în care Tudose îşi încasează salariul.

O altă dilemă: cum şi-o fi cumpărat Mihai Tudose cele două Mercedesuri, pe care le-a trecut onest în declaraţia de avere? Tot cu banii jos? O fi venit săracu’ cu vechea maşină, cu portbagajul ticsit de bancnote. Doar nu era să plătească prin transfer bancar, să-l lase băncile fără bani...

S-au făcut multe bancuri pe seama declaraţiei lui Tudose. S-a spus că, atunci când a apărut primul bancomat în Brăila, localitatea sa natală, a crezut că-s păcănele. Sau că este premierul „şmenar“, „valutist“ etc. Cert este că, până la urmă s-a dovedit că este doar un mincinos, asemenea predecesorului său, Victor Ponta. În 2016, Mihai Tudose şi-a deschis un cont într-o bancă, în care a depus frumoasa sumă de 100.000 de lei. Ka chiiiiing!

Banu’ Manta

Citește totul despre:

Comentarii

loading...
Loading...
loading...