10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSportParchetul General anunță că redenumirea infracţiunii de conflict de interese în Codul...

Parchetul General anunță că redenumirea infracţiunii de conflict de interese în Codul Penal ar putea afecta 20 de dosare

Parchetul General a anunțat, joi, cele 20 de dosare care ar putea fi afectate de redenumirea infracţiunii de conflict de interese, proiect adoptat, marţi, de Camera Deputaţilor, potrivit Mediafax.

Conform proiectului votat de deputaţi, articolul 301 din Codul Penal denumit "Conflictul de interese", în prezent, devine "Folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane" şi prevede la alineatul 1, că "fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act prin care s-a obţinut un folos patrimonial pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la cinci ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică pe o perioadă de trei ani".

Dispoziţiile amintite nu se aplică în cazurile în care actul sau decizia se referă la emiterea, aprobarea sau adoptarea actelor normative, exercitarea unui drept recunoscut de lege sau în îndeplinirea unei obligaţii impuse de lege, cu respectarea condiţiilor şi limitelor prevăzute de aceasta.

În forma adoptată, articolul 308 – Infracţiuni de corupţie şi de serviciu comise de alte persoane, din Codul Penal prevede că "Dispoziţiile art.289 – 292, art.295, art.297 – 300 şi art.304 privitoare la funcţionarii publici se aplică în mod corespunzător şi faptelor săvârşite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute la art.175 alin.(2) ori în cadrul oricărei persoane juridice", eliminându-se astfel trimiterea la articolul 301 din conţinutul articolul 308.

Cele mai citite

A născut soția lui George Simion

Președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a primit un veste bună mult așteptată. Liderul AUR este tată. George Simion a anunțat pe Facebook că...

Nicu Ștefănuță: „În sfârșit, directiva privind violența împotriva femeilor a fost adoptată”

În ultima sesiune plenară din legislatura actuală, Parlamentului European a votat primul act legislativ al UE privind violența împotriva femeilor și violența domestică, care...

Vopsirea auto profesională. Etapele procesului de vopsire pas cu pas

Vopsirea auto profesională este un proces complex și meticulos, care implică mai multe etape distincte pentru a obține un finisaj impecabil și durabil. În...
Ultima oră
Pe aceeași temă