16 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSportMinistrul Tudorel Toader, despre pachetul de legi referitoare la Justiție: Am primit...

Ministrul Tudorel Toader, despre pachetul de legi referitoare la Justiție: Am primit de la Curtea Supremă un alt set de propuneri, diferite față de cele ale CSM

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat, marți, că a primit un alt set de propuneri de la magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție, diferite față de cele ale Consiliului superior al Magistraturii, potrivit Agerpres.

"Voi da un comunicat de presă în cursul zilei de astăzi, mai ales că am crezut că propunerile CSM sunt și propunerile magistraților Înaltei Curți. Vineri am primit de la Înalta Curte un alt set de propuneri", a declarat Tudorel Toader la intrarea în Ministerul Justiției.

Unul dintre amendamentele aduse de CSM este cel care prevede că Președintele României nu poate refuza propunerile formulate pentru numirea în funcție a președintelui și vicepreședinților Înaltei Curți de Casație și Justiție, Consiliul eliminând sintagma "decât motivat, aducând la cunoștința Consiliului Superior al Magistraturii".

"Articolul 53 se modifică și va avea următorul cuprins: 'Art. 53 — (1) Președintele și vicepreședinții Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt numiți de către Președintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, dintre judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție care au funcționat la această instanță cel puțin 2 ani, nu au fost sancționați disciplinar și nu au avut abateri de la codul deontologic'. (2) Președintele României nu poate refuza numirea în funcțiile de conducere prevăzute la alin. (1)", se arată în propunerea Consiliului.

În cazul funcțiilor de conducere pentru PÎCCJ, DNA și DIICOT, propunerile ar urma să fie făcute de CSM și avizate de Ministerul Justiție și nu invers, cum prevede legea în acest moment.

"Articolul 54 se modifică și va avea următorul cuprins: 'Art. 54 — (1) Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prim-adjunctul și adjunctul acestuia, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție și al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și adjuncții acestora sunt numiți de Președintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, cu avizul ministrului justiției, dintre procurorii care au o vechime minimă de 18 ani în funcția de judecător sau procuror, nu au fost sancționați disciplinar și nu au avut abateri de la Codul deontologic. Numirea se face pe o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată. (…)'. (3) Președintele României nu poate refuza numirea în funcțiile de conducere prevăzute la alineatul 1", potrivit propunerii.

O altă propunere a CSM vizează posibilitatea participării la concursurile de promovare în funcția de judecător la ÎCCJ, arătând că ar trebui să fie necesară o vechime de cel puțin 18 ani în funcția de judecător sau procuror, mărind cu trei ani perioada propusă de Ministerul Justiției.

CSM mai propune ca numirile în funcție a adjuncților procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel, prim-procurorului parchetului de pe lângă tribunal, prim-procurorului parchetului de pe lângă tribunalul pentru minori și familie sau prim-procurorului parchetului de pe lângă judecătorie să nu se mai facă prin concurs sau examen organizat.

Totodată, Consiliul propune desființarea instanțelor militare și reorganizarea parchetelor militare.

"Comisia (CSM-n.r.) propune desființarea instanțelor militare și reorganizarea parchetelor militare, sens în care în cuprinsul dispozițiilor finale și tranzitorii ale legii de modificare și completare se propune următoarea dispoziție: 'În termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, instanțele militare se desființează, iar parchetele militare se reorganizează ca structuri în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, parchetelor de pe lângă curțile de apel și parchetelor de pe lângă tribunale'. În mod corespunzător acestei propuneri, este necesară modificarea dispozițiilor legale referitoare la instanțele militare și parchetele militare, respectiv judecătorii militari și procurorii militari", se arată în propunerea CSM.

Cele mai citite

cum le plac cel mai mult jucătorilor sloturile?

Slot machines sunt una dintre cele mai populare opțiuni de jocuri de noroc folosite de...

Klaus Iohannis a discutat cu Joe Biden despre programul Visa Waiver

Preşedintele Klaus Iohannis a abordat în discuţia avută marţi la Casa Albă cu preşedintele Joe Biden şi despre acceptarea României în programul Visa Waiver,...

Greta Thunberg a fost amendată pentru că a blocat intrarea în Parlamentul suedez

Activista pentru climă Greta Thunberg a fost amendată în Suedia, țara sa natală, pentru că nu a respectat ordinele poliției după ce a blocat...
Ultima oră
Pe aceeași temă