7.3 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăSportMinistrul Justiției propune o măsură inovatoare pentru a reduce supraaglomerarea din penitenciare....

Ministrul Justiției propune o măsură inovatoare pentru a reduce supraaglomerarea din penitenciare. Cum vrea Tudorel Toader să evite sancțiunile CEDO

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, ia în calcul introducerea supravegherii electronice a deținuților, ca măsură pentru reducerea supraaglomerării din penitenciare, în contextul hotărârii CEDO privind condiţiile din închisori, scrie Mediafax.

"Am vorbit cu Ministerul Executării Pedepselor din Georgia. Dânşii au avut o problemă de sistem în 2012, am văzut care e pachetul de măsuri luate şi care a rezolvat în mare problema Avem în vedere să preluam o parte din măsurile dânşilor. În alte state există măsura supravegherii electronice şi avem în vedere alte măsuri la nivel normativ", a declarat ministrul Justiţiei.

Întrebat de costurile acestui sistem, Tudorel Toader a răspuns: "Orice act normativ, orice lege adoptată trebui să răspundă mai multor cerinţe iar cel care adoptă actul trebuie să asigure sursa de finanţare. În condiţiile în care legiuitorul adoptă legea privind supravegherea electronică, concomitent, automat, asigură şi resursele financiare necesare. Altcumva, ar adopta o lege neconstituţională. Brăţara nu se întreţine, ci sistemul de supraveghere. Preţurile se schimbă de la un an la altul, condiţiile de achiziţie pot fi diferite. Preţul concret va fi stabilit de comisiile de achiziţie"

Ministrul Justiţiei a anunţat, miercuri, că va avea discuţii cu liderii sindicatelor din penitenciare pe 8 august, la ora 10.00.

"Avem în vedere următoarele: stadiul construcţiei a două noi penitenciare; modernizarea / extinderea penitenciarelor existente; posibilitatea transformării unor foste unităţi militare, în unităţi penitenciare. Pe plan legislativ, avem în vedere următoarele: finalizarea şi adoptarea Statutului funcţionarilor din penitenciare; punerea în aplicare a Legii referitoare la recursul compensatoriu; posibile modificări ale proiectului de lege referitor la graţierea unor pedepse; posibilitatea consacrării legislative a măsurii supravegherii electronice", a explicat Tudorel Toader, miercuri dimineaţa, pe pagina sa de Facebook.

În aprilie, CEDO a constatat că situaţia din închisorile din România contravine Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului şi a cerut statului român ca în termen de şase luni să prezinte un calendar precis pentru punerea în aplicare a măsurilor adecvate pentru rezolvarea problemelor semnalate.

Cele mai citite

Crăciunul aduce bucurie pentru peste 700.000 de români cu nume de sărbătoare

Peste 700.000 de români își sărbătoresc onomastica în prima zi de Crăciun, conform datelor furnizate de Direcția pentru Evidența Persoanei din cadrul Ministerului Afacerilor...

Asistență medicală de urgență de Crăciun: Nouă spitale și Ambulanța București-Ilfov, în prima linie

În perioada 25-27 decembrie, nouă spitale de adulți și copii, alături de Serviciul de Ambulanță București-Ilfov, vor asigura asistența medicală de urgență Potrivit unui comunicat...

Meta pregătește ochelari inteligenți cu ecrane: Lansare așteptată în 2025

Meta, în parteneriat cu Ray-Ban, va lansa anul viitor ochelari inteligenți echipați cu ecrane mici, conform unui raport publicat de Financial Times. Aceste ecrane...
Ultima oră
Pe aceeași temă