12.9 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSportDeputatul Nicuşor Dan: Nu m-am mai regăsit în majoritatea din USR

Deputatul Nicuşor Dan: Nu m-am mai regăsit în majoritatea din USR

Fondatorul Uniunii Salvaţi România, Nicuşor Dan, a declarat, la postul de televiziune Realitatea Tv,  că nu s-a mai regăsit în majoritatea din USR.

"Nu pot să stau într-un organism care în campanie a spus una, în sensul că partidul ăsta se adresează și progresiștilor și tradiționaliștilor, că ambele teme sunt legitime (…), după aceea venim să spunem 'Noi ne adresăm ăstora, că am devenit un partid progresist', cam asta e ceea ce a decis majoritatea din USR. Eu nu m-am mai regăsit în ea", a spus Nicușor Dan la Realitatea TV.

El a afirmat că, atunci când a inițiat formarea acestei formațiuni politice, a spus că, dacă vrea să devină al doilea partid din țară, să guverneze la un moment dat, acesta trebuie să adune din societate oameni aflați pe ambele poziții ideologice.

Nicușor Dan a subliniat că a luat decizia de a părasi partidul dintr-un principiu. "Când am luat această decizie m-am gândit la colegi, membrii din partidul ăsta și la publicul care ne-a votat (…), am avut criterii de respectare a ceea ce am spus (…) Când am fondat partidul, în el au intrat și progresiști și conservatori, convinși că-și vor avea locul aici. În momentul în care partidul se definește progresist, conservatorii nu prea-și mai găsesc locul (…) am plecat din partid pentru că am spus că nu e corect ca un partid care a spus în campania electorală un lucru să facă alt lucru după aceea", a menționat Nicusor Dan.

Întrebat dacă e de acord cu căsătoria între doi bărbați sau două femei, el s-a pronunțat privind parteneriatul civil.

"Sunt de acord cu un parteneriat civil între oricare dintre ei (…) pe chestiunea căsătoriei nu m-am pronunțat (…) Am spus că pe parteneriat civil și eu și toată lumea din USR e de acord și că diferența între cele două opinii e pe căsătorie, unde oamenii au opinii diverse și foarte puternice, eu nu mi-am exprimat-o public, consider că și o opțiune și cealaltă sunt legitime. Nu aș vrea să nu câștig Primăria Bucureștiului în 2020 pentru că nu mă vor vota unii sau alții", a adăugat Nicușor Dan.

Deputatul Nicușor Dan a declarat, pe 1 iunie, la Parlament, că a demisionat din funcția de președinte al USR, dar și din calitatea de membru de partid, având în vedere, printre altele, decizia Biroului Național al formațiunii, care s-a pronunțat împotriva redefinirii familiei în Constituție.

Cele mai citite

VIDEO. Tensiuni la Paris. Confruntare tensionată între susținătorii Israelului și cei ai Gaza

Tensiunile la cote maxime în fața prestigioasei universități Sciences Po din Paris din cauza războiului din Gaza, în timp ce manifestanți pro-israelieni au venit...

Premieră mondială! Taxa pe care trebuie să o plătești dacă vrei să vizitezi Veneția

Veneția, una dintre cele mai frumoase și vizitate destinații din lume, se confruntă de mult timp cu provocări legate de turismul de masă, iar...

Sorina Pintea, condamnată la închisoare

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, astăzi, de Tribunalul Cluj."În...
Ultima oră
Pe aceeași temă